Arhive pe etichete: responsabilitate

Parintii in varsta si iubirea dificila


Dorinta de a avea copii poate avea radacini diferite, atat constiente, cat si inconstiente, aspecte care sunt, de cele mai multe ori, ambivalente.

Poti sa-ti doresti copii dintr-un sentiment de autoimplinire, de plenitudine. Pentru altii, poate fi o modalitate de „a intra in randul lumii“, de a simti ca sunt integrati in societate.

Poate avea legatura cu moartea cuiva drag (umple „un gol“) sau poate aparea din nevoia de a relua contactul cu copilaria pierduta.

coperta-febr

Are rolul de a celebra relatia de cuplu, de iubire sau vine din din teama de singuratate (in special, la batranete). Poate aparea si din dorinta de simbioza, de a trai o iubire autentica, neintalnita in relatiile amoroase etc.

In mentalitatea romaneasca, dar si in alte culturi, exista ideea conform careia copilul pe care l-ai nascut, l-ai crescut si caruia i-ai fost alaturi in procesul sau de dezvoltare, are datoria sa intoarca acest devotament atunci cand parintii imbatranesc, ingrijindu-i.

Nimic in neregula pana aici; exagerarea apare cand iti dedici viata ingrijirii lor din recunostinta, culpabilitate („si ei s-au chinuit pentru mine“) ori din presiunile exprimate mai mult sau mai putin fatis chiar de catre parinti.

Desigur, responsabila este modalitatea in care am fost formati, mesajul pe care l-am primit de-a lungul timpului despre cine suntem si care este rolul nostru in propria viata.

Felul in care ai grija de parintii in varsta tine si de societatea in care ai crescut. Sistemul romanesc nu sustine suficient persoanele de varsta a treia, nici din punct de vedere financiar, nici prin crearea de centre specializate, bine puse la punct.

Astfel, neavand locuri unde isi pot petrece batranetea intr-un mod placut, cu activitati ce vin in intampinarea nevoilor lor, apare nevoia de o implicare mai mare din partea copiilor ajunsi acum adulti.

Pe langa relatiile cu familia, prietenii, colegii, oamenii au nevoie si de activitati si interese proprii, in care ceilalti nu sunt neaparat implicati.

Daca interesele acestea se suprapun permanent peste interesele comune, generale, „ale familiei“, in acest caz nu vom mai putea exprima cine suntem noi cu adevarat si vom deveni slujitorii nevoilor altora.

Supusi sau razvratiti?

Relatia cu parintii este un reper la care ne raportam intreaga viata, mai ales inconstient, acest lucru punandu-si amprenta si asupra altor contexte sociale.

O atitudine supusa fata de parinti, in care ne este teama sa ne exprimam nevoile, gandurile, sentimentele, valorile, se poate generaliza intr-o trasatura caracteriala.

Devenim astfel supusi si in relatie cu ceilalti: partenerul de cuplu, colegii de serviciu, anumiti prieteni, in special cu cei pe care ii percepem drept autoritari.

De asemenea, aceasta atitudine poate trezi un sentiment de revolta permanenta fata de persoanele autoritare, cu pozitii sociale superioare, cu atitudini impunatoare, conturandu-se o lupta continua, inconstienta, impotriva propriilor parinti autoritari.

Ambele situatii sunt fetele aceleiasi monede – practic, pierdem contactul cu noi insine, cu prezentul, ancorandu-ne intr-un trecut dureros, ca intr-un labirint fara iesire.

Regresia parintilor

Agatarea simbiotica de copil, la varsta adulta a acestuia reprezinta adesea o expresie a conflictelor nerezolvate din propria copilarie.

Mai exact, parintele cauta in copilul sau un inlocuitor al parintelui cu care a avut o legatura nesanatoasa.

Atunci cand copilul este mic, parintele il rasfata, iar mai tarziu ii va cere sa il ingrijeasca, sa-l protejeze, agatandu-se de el, nepermitandu-i sa-si construiasca viata lui, sa fie independent.

Metoda de manipulare

Copilul este legat de parinti, in special de mama, formandu-se intre ei, de la varste foarte fragede, o dependenta simbiotica puternica.

In conditiile in care parintele sufera de boli organice sau este depresiv, sufera si copilul, iar acest lucru il poate face vulnerabil la manipularile parintilor.

Astfel, in familiile in care exista suferinte mari neintegrate, copiii, chiar si adulti fiind, raman prizonieri ai sistemului si nu se pot apara adecvat in fata cerintelor sau presiunilor emotionale ale parintilor.

Cum sa nu ne lasam manipulati

Intelegerea acestor incurcaturi simbiotice este esentiala pentru rezolvarea lor, insa, fiind inconstiente, este destul de greu sa o facem singuri, fara suport terapeutic specializat.

Este important sa constientizezi faptul ca parintii sau bunicii care incearca sa te manipuleze, sa te determine sa ii „salvezi“, o fac pentru ca au in experienta lor de viata traume nerezolvate.

Daca iti propui sa le rezolvi tu, lasandu-te ancorat in mirajul acestei dependente, gandirea devine una magica, specifica copilului.

Nu poti salva pe cineva care nu-si doreste sa abordeze trauma, sa lucreze cu ea. De asemenea, este important sa te simti bine tu cu tine, sa iti urmezi propriile voci interioare.

Gandirea critica si vointa sanatoasa sunt esentiale pentru pastrarea autonomiei, iar o vointa sanatoasa se naste acolo unde exista delimitarea clara de ceea ce vor ceilalti de la tine, cunoscandu-ti limitele.

Solutii pentru o batranete demna

Ajutorul pe care il putem oferi depinde de vul­ne­rabilitatile parintilor, precum si de disponibilitatea noastra, din punctul de vedere psiho-emotional, al timpului, financiar etc.

Pentru a nu-i transforma in dependenti, batranii au nevoie sa-si reconsidere statutul actual, sa il vada ca pe o etapa fireasca, in care sa reinvesteasca viata cu sens, prin intermediul unor activitati ce tin de pasiuni, tabieturi, de lucruri ce nu au fost explorate inca si la care au ravnit indelung.

Pastrarea contactelor sociale este foarte importanta, activitatile de rutina, cresterea nepotilor sau un animal de companie ii pot mentine activi; in fond, depresia – tulburarea des intalnita printre varstnici – este boala inactivitatii.

Evaluarea realitatii

Sa ai grija de cineva nu inseamna acelasi lucru pentru toata lumea. O persoana anxioasa va veni permanent in intampinarea nevoilor celuilalt, va anticipa pericolele la care este supus, le va evita permanent, infantilizandu-l pe cel la care se raporteaza.

O persoana matura va fi constienta de propriile limite („pana aici pot sa ofer“), pastreaza respectul fata de parinte, il vede si il trateaza ca pe o persoana cu capacitati proprii, este in contact cu realitatea prezenta („asta se poate face aici, acum“).

Sentimentul de vina

Cand devii salvator pentru parintii sau bunicii tai, vrei, de fapt, sa te salvezi pe tine – atitudinea micutului care doreste sa-si ajute parintii pentru a primi, la randul lui, sprijinul, atentia si recunostinta lor.

Probabil ca acest lucru nu se intampla doar in raport cu parintii sau bunicii, sentimentul de vina iesind la iveala in situatii in care „ar fi trebuit sa faci mai mult“, ca si cum n-ai fi suficient prin ceea ce esti deja.

Renuntarea la fantasma de salvator este eliberatoare abia atunci iti dai seama cand si ce poti face pentru cineva, care este granita.

Personalitati dependente

Cei care isi dedica viata ingrijirii altor persoane sunt, la randul lor, dependenti. In aceste relatii simbiotice nesanatoase, intotdeauna sunt incalcate granitele personale (fizice, psihice, sociale), atat de o parte, cat si de cealalta.

Asta inseamna „sa-ti pui viata in cui“, sa te imbraci cu haina altcuiva, sa fii departe de tine, sa nu te iubesti.

Eu cred ca cea mai mare bucurie pe care i-o poti face unui parinte e sa vada ca devii ceea ce esti, ca dai sens vietii tale.

Responsabilitatea pentru propria viata presupune curajul sa te confrunti cu suferinte psihice si sa renunti la solutii rapide si comode.

Inseamna totodata sa fii perseverent in procesul tau de cunoastere si vindecare, sa integrezi istoria ta personala cu tot ceea ce inseamna asta, sa-ti permiti sa fii fericit.

Nevoile psihoemotionale la varsta a treia

De multe ori, persoanele care se pensioneaza traiesc un adevarat travaliu de valorificare a vietii.

Pentru unii, profesia a constituit o parte importanta a identitatii lor, iar pierderea acestui pol poate duce la depresii, la crearea unei lipse de sens, lucru ce vine „la pachet“ cu o atitudine hazardata, afectand si cuplul, familia, legaturile sociale.

Altii considera pensionarea o descatusare de la constrangerile muncii si performantei, intrand intr-o perioada de cautare a placerilor, investind atentie si interes in pasiuni, calatorii, in dezvoltarea contactelor sociale, in activitati de voluntariat, in cresterea nepotilor etc.

Cert este ca, la orice varsta ne-am afla, avem nevoie sa dam sens vietii pe care o traim, sa regasim intelepciunea, activitatea si armonia.

Autonomia

Cu totii avem nevoie de un contact strans si de autonomie, notiuni antagonice, dar, evident, devine autodistructiv sa te agati de altii, sa ii lasi sa-ti construiasca drumul tau in viata…

Intr-un fel vorbim despre legatura dintre o mama si nou-nascutul ei, si altfel ne raportam atunci cand, dupa ani, bebelusul a ajuns la varsta maturitatii.

Daca nevoia de simbioza a fost satisfacuta la varste mici (parintii contribuind treptat la dezvoltarea autonomiei copiilor lor), intre acestia se va crea o legatura sanatoasa, iar sentimentele de culpabilitate, indatorire sau sacrificiu personal fata de parinti nu se vor insinua niciodata.

Se naste sentimentul de responsabilitate fata de sine, ce coexista in armonie cu respectul si interesul fata de parinti.

cropped-semnatura2-e1407930455540.jpg

Articol scris in colaborare cu revista Psychologies – ed. februarie 2016

https://psychologies.ro/anchete-si-dosar/parinti-in-varsta-si-iubirea-dificila-2150724

Ma sacrific pentru tine…


Povestea despre sacrificiile inutile

„- Aici e randul pentru sacrificii?

– Aici, aici! Urmati dupa mine. Sunt a 852-a, dumneavoastra  veti fi a  853-a.

– Oh, mama … Si cand  va ajunge randul meu?

– Nu va faceti griji, aici treaba se misca rapid. Ce doriti sa sacrificati?

– Pe mine, totul in numele  dragostei. Dumneavoastra?

– Tot pe mine, in numele copiilor. Copii sunt totul pentru mine!

– Ce ati adus ca jertfa?

– Viata mea personala.  Numai copiii sa-mi  fie sanatosi si fericiti. Absolut totul  le dau lor. M-a cerut  un  barbat frumos  in casatorie  si am renuntat. Cum sa le aduc un tata vitreg in casa?  Am renuntat la serviciul indragit, pentru ca era  departe de casa.  M-am angajat  ca bona la o gradinita de  copii pentru ca ai mei  sa fie supravegheati, bine ingrijiti, hraniti. Totul, totul pentru copii! Mie nu-mi trebuie nimic!

– Oh, va inteleg  atat de bine. Eu vreau sa  sacrific relatia. Vedeti dumneavoastra,  intre mine si sot de mult nu a mai ramas ceva, el are o alta femeie.  In viata mea, de asemenea, a aparut un alt barbat, dar … Daca sotul  ar pleca  primul… Dar el nu pleaca la ea! Plange si zice ca s-a obisnuit cu mine, iar mie imi este mila de el, fiindca  plange!  Asa traim …

Usa se deschide si o voce striga :  852, intrati!

– Oh, am plecat. Sunt atat de emotionata!  Si daca nu vor primi jertfa mea? se intreba 852.

853 s-a strans ca un ghem si asteapta sa-i vina randul.  Din cabinet iese 852.

– Ei?  Deci, ce? Ce v-au spus? Au luat jertfa?

– Nu … Aici,  se pare ca iti dau o perioada de proba. M-au  trimis sa ma mai gandesc.

–  Cum? Si de ce ? De ce nu imediat?

– Oh, draga, ei m-au  intrebat: “V-ati gandit bine? Asta e pentru toata viata!”. Eu  le-am spus: “Nu-i nimic! Copiii vor creste, vor  aprecia  sacrificiile mele  pentru ei “. Ei mi-au spus: “Stati jos si uitati-va la ecran.  Iar pe ecran  era  un film ciudat! Despre mine.  Parca  copiii mei au crescut. Fiica mea s-a casatorit in tinuturi indepartate, iar  fiul ma suna  o data pe luna,  de parca e fortat s-o faca,  nora  vorbeste  printre dinti.  Eu ii zic: „ Fiule, de ce vorbesti asa cu mine?”.  El mi-a raspuns: “Mama, nu te amesteca in viata noastra, in  numele lui Dumnezeu. Ce, nu ai ce face? “. Si ce pot eu altceva  sa fac, cand toata viata  numai de ei m-am ocupat.   In zadar oare m-am straduit?

Usa se deschise si din cabinet se auzi: “Urmatorul! 853″.

– Oh, acum e randul meu. Dumnezeule,  m-ati speriat de tot. Ce o mai fi si asta? Oh, fie ce o fi!

– Intrati, luati loc. Ce  doriti sa jertfiti?

– Relatia.

– Claaar … Sa vedem.

– Asta este. Uitati-va, ea este in  general mica, dar foarte simpatica, inca nu este mototolita, e proaspata. Ne-am cunoscut  in urma cu  sase luni abia.

– De ce ati jertfit-o?

– Pentru mentinerea  familiei.

– A cui, a dumneavoastra?  Сe, e nevoie s-o mentineti?

– Da! Sotul are o amanta,  demult, alearga la ea,  minte  tot timpul, nu mai am nervi si puteri.

– Si dumneavoastra cum stati?

– Eu? Cum sa zic? A aparut in viata mea un  alt barbat, pare-mi-se avem o relatie.

– Deci, noua relatie  ati adus-o drept jertfa?

– Da, pentru a salva familia.

– A cui? Ati spus  ca sotul  are o alta femeie. Dumneavoastra  –  alt barbat. Unde vedeti familie?

– Ei si  ce? Potrivit pasaportului suntem  inca casatoriti, inseamna ca suntem o familie.

– Deci,  sunteti multumita de toate?

– Nu! Nu! Cum pot sa fiu multumit? Eu plang tot timpul, sunt  ingrijorata!

– Dar sa schimbati  pe noua relatie nu ati fi de acord, nu?

– Bine, noua  relatie nu este atat de serioasa , asa, mai mult ca sa-mi petrec  timpul. In fine,  nu-mi  pare rau de ea.

– Ei bine, dumneavoastra nu va pare rau, noua – cu atat mai mult. Dati incoace jertfa.

– Mi s-a  spus ca aici, la dumneavoastra,  se pot  viziona  filme despre viitor. De ce nu-mi arati si mie?

– Filmele aici sunt diverse.   Pentru unii  despre viitor, pentru altii  despre trecut. Pentru dumneavoastra  avem sa va prezentam  prezentul.  Vizionare placuta!.

– Oh, oh! Eu sunt aceea! Oh, Doamne, eu …. chiar arat in halul asta?  Minciuni! Eu sunt ingrijita.

– Acesta  e sufletul dumneavoastra  proiectat pe exterior.

– Cum chiar asa? Umerii  lasati, buzele in linie, ochii incetosati, cu parul atarnand …

– Asa arata oamenii , cand sufletul lor plange.

– Dar cine  e baietelul cela?  E atat de dragalas. Priviti cum se lipeste de mine!

– Nu stiti, nu-i asa? Acesta  este sotul dumneavoastra, in proiectia sufletului.

– Sotul? Ce prostii! El e barbat in toata firea!

– Si in suflet  este un copil si se lipeste ca de  mama sa.

– Da, asa este el! Se sprijina mereu, trage la mine.

– Deci, nu dumneavoastra la el, ci  el trage la dumneavoastra?

– Stiti, am invatat din copilarie ca femeia  trebuie sa fie mai puternica, mai inteleapta si mai hotarata. Ea trebuie sa  conduca familia, sa fie si  ghid pentru sot!

– Asa si este. O mama puternica, inteleapta si hotarata  isi conduce sotul-copil. Il si cearta, il si mangaie, il si iarta.

– Foarte interesant! Dar eu nu sunt mama, eu sunt sotia lui! Iar  acolo, pe ecran arata asa de vinovat si parca e  gata  s-o stearga, iar eu inca il iubesc!

– Desigur, desigur, asa si  se intampla: baietelul mamei se  va juca in nisip si se va intoarce acasa la mamica. Ii va plange in poale, se va invinui. Ei,  bine,  filmul a luat sfarsit. Sa  incheiem sedinta noastra. Va mai sacrificati relatia? Nu v-ati razgandit?

– Si viitorul? De ce nu mi-ati aratat  viitorul?

– Pai, la dumneavoastra nu este. Cu un astfel de  prezent,  „copilasul” o va lua la sanatoasa , daca nu in bratele alteia, atunci in bratele bolii. Sau poate  nicaieri. In general,  va gasi „copilul” o cale de a iesi de sub fusta mamei sale.  Vrea si el sa creasca.

– Si eu acum ce sa fac? Ce ar trebui sa sacrific?

– Dumneavoastra  stiti mai bine. E posibil sa va placa la nebunie sa fiti o „mama”!  Mai mult decat o sotie.

– Nu! Imi place sa fiu  femeie iubita!

– Ei, bine, mamele, de asemenea, pot fi  femei iubite, chiar deseori. Deci?  Sunteti gata sa  sacrificati? In numele a ceea ce aveti si pentru ca sotul sa ramana acelasi copilas?

– Nu, nu sunt pregatita. Trebuie sa ma gandesc.

– Desigur, desigur. Noi  va dam timp sa va mai ganditi.

– Dati si sfaturi?

– Da, bineinteles, cu cea mai mare placere.

– Spuneti-mi, ce trebuie sa fac pentru ca  sotul meu sa mai creasca, ca sa zic asa?

– Probabil, sa incetati sa fiti pentru el o mamica. Uitati-va in oglinda, descoperiti-va si invatati sa fiti Femeie. Seducatoare, interesanta, misteriosi, dorita.  Acestei  Femei  barbatii  ii daruiesc  flori, ii canta serenade si nu i se plang lipiti de sanii ei moi.

– Da? Crezi ca ma va ajuta?

– De obicei, ajuta.  Asta  in cazul in care  alegeti  sa fiti  Femeie.  Daca ceva…. mai intrati! Relatia  dumneavoastra e minunata, o vom primi  cu placere.  Nici nu va imaginati cati din lumea asta viseaza  la o astfel de relatie! Deci, daca va decideti sa sacrificati relatia pentru cel care se afla in dificultate – sunteti binevenita!

–  Ma mai gandesc.

853 iese abatuta din birou strangand cu mainile tremurande relatia la piept.

 854 ametita  de emotii  intra  in birou.

– Sunt gata sa-mi sacrific propriile interese pentru a nu o supara pe mama.

Usa se inchide. Pe hol se plimba  oameni  strangand  la piept dorinte, capacitati, cariere, talente, oportunitati –  absolut tot, ce  ar putea cu uitare de sine sa sacrifice.”

sursa: http://nuaisacrezi.ro/povestea-despre-sacrificiile-inutile/#comment-3392

Ce rol ai tu in nefericirea ta?