Arhive pe etichete: relatia de cuplu

Cum sa iti (re)construiesti relatia de cuplu dupa infidelitate


Un interviu acordat revistei PSYCHOLOGIES, editia IANUARIE 2014

 

barbat-si-doua-femei

Psychologies: In ce fel se schimba regulile jocului intr-o relatie in care unul dintre parteneri a fost infidel?

Andreea Petrea: Infidelitatea este un termen care poate lua multe valente, de aceea cred ca cei mai indreptatiti sa defineasca acest concept sunt chiar cei doi parteneri. Pentru unii, infidelitatea se rezuma la intimitatea fizica, pentru altii, la intimitatea psihologica (emotionala, intelectuala si spirituala) ori doar la intentia partenerului – in lipsa oricarui contact.

Prin urmare, fiecare, in suflet si in constiinta, este important sa-si descopere limitele si sa i le destainuie partenerului si, astfel, sa clarifice si sa negocieze viziunea asupra infidelitatii in relatia de cuplu. Infidelitatea poate fi o consecinta a unei relatii de cuplu nefericite, cand se instaleaza un decalaj intre asteptari si ceea ce ofera celalalt, ambii parteneri suferind, iar cel cu toleranta mai scazuta la aceasta suferinta actioneaza.

Aparitia infidelitatii zdruncina reperele si credintele fiecaruia si are intotdeauna consecinte puternice, atat negative, cat si pozitive, asupra propriei individualitati si asupra relatiei.

Ce poate face cel inselat astfel incat sa nu cada prada unei nesigurante, gelozii si suspiciuni continue?

A.P.: Dupa un anumit timp de la experienta infidelitatii, este important sa se ia o decizie. Spun „dupa o vreme“, pentru ca furia nu este un sfatuitor bun. Situatia trebuie evaluata din perspectiva personala si apoi hotararea comunicata partenerului. Daca cel inselat decide sa ramana in relatia de cuplu, este important sa inteleaga faptul ca iertarea il poate elibera de ranchiuna si suferinta.

A ierta cu adevarat, din adancul sufletului, nu inseamna a intelege si scuza partenerul si nici a accepta faptul ca ai fost supus unei fatalitati, ci a trai un travaliu in dublu sens: o data, cu sine si o data, cu partenerul.

In raport cu sine, cel inselat va trebui sa-si recunoasca suferinta si sa se ocupe de ea, apoi sa-si recunoasca partea de responsabilitate fata de acest eveniment. A fugi de suferinta este de fapt o himera. Mai devreme sau mai tarziu, depinde de resursele fiecaruia, durerea se multiplica si ia forma unor boli psihosomatice, iar mintea este supusa numeroaselor suferinte.

Este important sa alinam copilul ranit si sa fim toleranti fata de adultul imperfect, ambele – entitati din interiorul nostru. Dand sens acestei crize, infidelitatea poate fi o sansa pentru evolutie, crestere, maturizare. In ceea ce priveste relatia cu partenerul, lucrurile vor trebui clarificate si stabilite noi granite si angajamente. Fiind deschisi si comunicativi, ranile se pot vindeca.

Ce are de facut persoana care a inselat astfel incat sa contribuie la reconstruirea relatiei?

A.P.: In primul rand, este recomandat ca persoana infidela sa isi puna cateva intrebari: „Care sunt insatisfactiile mele?“, „ce nevoi am eu?“, „am marturisit clar partenerului aceste dorinte si nevoi?“, „in ce masura imi asum responsabilitatea pentru satisfacerea nevoilor mele?“.

Toate acestea vor clarifica situatia, iar persoana respectiva se va cunoaste mai bine pe sine. De asemenea, calitatea comunicarii intre parteneri este substantiala. Cei doi sa asculte in mod real si sa auda ce spune celalalt – trairile, gandurile, propunerile sale, sa vorbeasca despre sine si sa evite tonul acuzator care va bloca comunicarea.

Putem vorbi de reactii diferite la barbati si femei atunci cand au fost inselati?

A.P.: Eu cred ca reactia in fata infidelitatii tine, in primul rand, de personalitatea individului, de experienta lui de viata, de fricile si resursele sale. Cu cat exista rani mai vechi si nevindecate, inca din perioada copilariei, cu atat durerea in fata infidelitatii este mai mare.

De la negare, suferinta reprimata, acuze, blamari, violenta fizica, razbunari, pa­na la crime pasionale, putem vorbi despre reactii dezvoltate in urma infidelitatii, atat in randul barbatilor, cat si al femeilor.

Unde tragem linia compromisurilor, astfel incat infidelitatea sa nu devina moneda de schimb, o modalitate de manipulare folosita de cel inselat?

A.P.: A ramane intr-o relatie, dupa experienta infidelitatii, doar stergand cu buretele ceea ce s-a intamplat, este un compromis care va mentine rana deschisa, lucru ce va afecta pe viitor nu numai starea psihica personala, ci si relatia de cuplu.

Iubirea nu presupune sacrificiu de sine, renuntarea la nevoile personale in detrimentul satisfacerii nevoilor celuilalt. „A te sacrifica“ din dragoste este o expresie inteleasa gresit. Cine iubeste cu adevarat, ofera cu placere si alege sa faca asta pentru ca obtine anumite satisfactii.

Deci, a negocia cu partenerul acolo unde lucrurile nu merg tocmai bine, dar pastrandu-ti autenticitatea si tinand cont de nevoile si responsabilitatile tale in cadrul relatiei, este calea cea mai buna pentru a te feri de compromisurile periculoase.

Cum sa eviti teama ca poate si celalalt, la randul sau, te va insela, poate din razbunare?

A.P.: O etapa importanta dupa experienta infidelitatii este recladirea increderii. Desigur, acest lucru nu se face cu usurinta, necesitand multa rabdare si atentie. Fidelitatea nu poate fi ceruta din exterior, ci doar castigata. Respectandu-ti partenerul, intaresti fidelitatea, oferindu-i incredere, vei primi incredere.

Fidelitatea autentica este inspirata de iubire si depaseste ego-ul. Paradoxal, ea presupune experimentarea libertatii, caci a fi infidel celuilalt trimite la infidelitatea fata de sine, iar aceasta presupune trairea in dependenta, deci in supunere.

O astfel de experienta poate maturiza personalitatea si poate inchega puternic relatia, daca partenerii stiu sa comunice si dau dovada de tandrete si dorinta. Deci, pastrarea increderii in legatura ce s-a creat intre cei doi si resemnificarea evenimentului pot atenua aceasta teama.

Ce fel de traume ascunse poate declansa infidelitatea?

A.P.: Suferinta actuala din iubire se leaga, in mod inconstient, de suferintele din trecut, cele din urma accentuand-o pe prima. Privind in profunzime, ne putem da seama ca aceasta suferinta contine, in esenta, experiente traite de copilul din noi, precum: sentimentul de abandon (se creeaza in lipsa mamei, in momentele in care copilul avea nevoie de ea), care e in stransa legatura cu lipsa increderii in sine; sentimentul de devalorizare (provine din lipsa de iubire, relativa sau reala, sau de apreciere din partea parintilor), infidelitatea fiind privita ca un act ce pune in discutie valoarea personala, si se afla in stransa legatura cu o rana narcisica; sentimentul de deposedare (originar in complexul oedipian) care ne creeaza impresia ca un rival ne va lua obiectul afectiunii, excluzandu-ne din iubire. Toate acestea creeaza frici care, mai departe, se concretizeaza in comportamente violente, panica etc.

Ce au de facut cei doi, astfel incat, dupa infidelitate, sa-si recladeasca impreuna echilibrul si armonia in relatie?

A.P.: In primul rand, travaliul personal, pe care fiecare dintre ei va trebui sa-l realizeze. Invatand sa se iubeasca pe sine cu adevarat, infidelul nu va mai avea nevoie de consolare sau seductie din mai multe parti pentru a-si reconfirma stima de sine, iar cel inselat nu va ramane in relatie doar din pricina unor temeri si nu va dori sa se razbune.

Pe langa comunicarea eficienta si deschisa, fiecare va trebui sa raspunda nevoilor cuplului: nevoia de siguranta, care permite armonia, concentrarea energiilor si nevoia de imprevizibil, care intretin interesul si vigilenta proprie.

 

articol publicat http://www.psychologies.ro/anchete-si-dosar/cum-sa-iti-reconstruiesti-relatia-dupa-infidelitate-2139677

semnatura

Reclame

Anotimpurile iubirii


Relatia de cuplu fiind una dinamica, fiecare devine „co-cauza” si „co-efect” in evolutia celuilalt, deoarece orice relatie autentica si intensa declanseaza emotii pozitive puternice dar si conflicte, acestea din urma luand forma unor rascruci: separari ori restructurari profunde ale personalitatii celor doi. O iubire profunda si matura se construieste in timp, fiind nevoie de creativitate pentru a jongla armonios intre individualitate, a ramane tu insuti in relatie cu celalalt, si imbogatirea vietii de cuplu.descărcare

Intreaga dinamica a cuplului a fost prezentata de J.Gray, in cartea sa „Barbatii sunt de pe Marte si femeile sunt de pe Venus” sub forma anotimpurilor:

Primavara dragostei 

Momentul cand ne indragostim seamana cu primavara. Ne simtim ca si cum vom fi fericiti mereu. N-am putea concepe sa nu ne mai iubim partenerul. Este perioada inocentei. Dragostea pare eterna. Este un moment fermecat cand totul pare perfect si decurge fara eforturi. Partenerul pare sa ni se potriveasca perfect. Dansam fara efort in armonie cu partenerul, bucurandu-ne de marele nostru noroc.

 Vara dragostei

Ne dam seama ca partenerul nu este chiar asa perfect cum ne-am inchipuit si ca trebuie sa avem grija de relatia noastra. Nu numai ca partenerul este de pe alta planeta, dar el sau ea este si o fiinta omeneasca cu anumite lipsuri si predispus la greseli.

Apar frustrarile si dezamagirile; buruienile trebuie smulse si florile au nevoie de mai multa apa sub soarele fierbinte. Nu mai este asa usor sa dam si sa primim afectiunea de care avem nevoie. Descoperim ca nu suntem intotdeauna multumiti si afectuosi. Nu asa ne-am imaginat dragostea.

Multe perechi sunt dezamagite in acest stadiu si nu vor sa-si perfectioneze legatura. Ei doresc in mod utopic sa fie mereu primavara. Isi acuza partenerii si renunta. Nu inteleg ca dragostea nu poate fi mereu usoara. Uneori impune o truda sub soarele arzator. In timpul verii sentimentale trebuie sa avem grija de nevoile partenerului, sa cerem si sa obtinem afectiunea de care avem nevoie. Si asta nu vine de la sine.

 

 Toamna dragostei

Dupa ce ne-am ingrijit gradina in timpul verii, putem sa culegem roadele eforturilor noastre. A sosit toamna. Este un anotimp de aur-bogat si placut. Am ajuns la o dragoste mai matura, care accepta si intelege imperfectiunile partenerului ca si pe cele proprii. Este momentul recunostintei si al comunicarii. Straduindu-ne din greu in timpul verii, putem acum sa ne relaxam si sa ne bucuram de afectiunea careia i-am dat viata.

 

Iarna dragostei

Apoi vremea se schimba din nou si vine iarna. In cursul lunilor reci si pustii de iarna, toata natura se retrage in sine. Este timpul odihnei, al reflectiilor si al innoirilor. Acesta este momentul cand in relatiile noastre luam contact cu durerile nevindecate sau cu eul nostru ascuns. Atunci se deschide o supapa si rabufnesc durerile. Este o perioada de evolutie solitara, cand trebuie sa cautam afectiune si satisfactie mai mult in noi insine decat la parteneri. Este o perioada de cicatrizare. Este vremea cand barbatii hiberneaza in pesterile lor, iar femeile se cufunda in adancul fantanii. Dupa ce ne-am vindecat singuri prin afectiune in timpul intunecatei ierni a dragostei, primavara revine inevitabil. Din nou simtim binecuvantarea sperantei de iubire si ni se deschid nenumarate posibilitati. Datorita vindecarii interioare si a cautarilor sufletesti in timpul calatoriei noastre prin iarna, suntem din nou in stare sa ne deschidem inimile si sa simtim primavara vietii.”

Relatia de cuplu poate fi un laborator subiectiv al prefacerii si maturizarii personalitatii individului, caci in interiorul ei se intampla lucruri ce vin cu o intensitate mare din strafundurile noastre, menite sa reveleze sinele nostru.

Pe curand,

semnatura

Relatia de cuplu – intre individualitate si contopire


De multe ori, in viata de cuplu,  ne regasim in fel si fel de intrebari: “oare ma iubeste cu adevarat?”, “oare ne vom desparti vreodata?”, “oare am facut cea mai buna alegere?” etc.

Este firesc ca barbatii si femeile sa simta nevoia de iubire, dar totodata se tem de ea pentru ca iubirea e inainte de toate o incercare de deschidere si de expansiune a eului. Exista riscul de a te pierde in celalalt sau invers, riscul de a-ti fortifica atat de tare sufletul incat traiesti o mortala singuratate in doi, un fel de purgatoriu al intimitatii.

Fericirea cuplului este rezultatul a doi factori opusi, dar in acelasi timp si complementari: unul dintre ei este nevoia de comuniune, iar celalalt pastrarea individualitatii. Capacitatea unui cuplu de a se regenera, in pofida timpului si a rutinei zilnice, este respiratia, in doi timpi, ai celor doi poli.

Sa ne oferim spatiul de care avem nevoie ca sa ne dezvoltam interior! iata un ingredient esential al cuplului.

Intimitatea cu celalalt ne trimite la noi insine, iar intimitatea cu noi insine ne permite sa  inaintam in intimitatea cu celalalt.

“Dar libertatea nu inseamna libertinaj, libertatea instinctelor oarbe, trairea in hazard si in eventual. ”- Mircea Eliade

Va propun urmatorul exercitiu: privind imaginile alaturate, ne putem imagina ca acea linie dintre femeie si barbat reprezinta linia relatiei, care dintre cele trei reprezentari semnifica relatia de cuplu matura?

cuplu

Ei bine, aici gasim 3 ipostaze ale partenerilor intr-o relatie de cuplu. Citind imaginile de la stanga la dreapta, observam in prima ipostaza doi indivizi, fiecare pe “teritoriul” sau, pregatiti sa intre intr-o relatie de cuplu. A doua ipostaza reprezinta doi parteneri care doresc intrarea intr-o relatie de cuplu dar “distanta psihologica” dintre parteneri este atat de mare incat legatura nu se poate realiza, iar ultima ipostaza reprezinta doi indivizi contopiti – unul se abandoneaza pe sine, iar celalalt devine coplesit de responsabilitatile care vin odata cu abandonarea sinelui partenerului sau.

Este clar ca imaginea congruenta cu ideea unei relatii de cuplu matur este prima ipostaza.

Deci, un model de relationare eficienta, intr-un cuplu, este pastrarea identitatii personale si respectarea partenerului ca fiinta unica cu idei, nevoi, dorinte, valori si aspiratii proprii si „a fi” in prezent, aici si acum.

Intr-o buna relatie de cuplu nu exista ghid ori judecator, de asemenea tentativa unuia dintre parteneri de a se subjuga din cauza propriei nesigurante il va face pe celalalt sa fuga sau il va lega pentru alte motive decat iubirea.

 Unii isi sacrifica individualitatea pentru a nu distruge legatura cu celalalt, acest lucru fiind de fapt o himera. Tipul acesta de parteneriat este bazat pe aservire, comportament ce aduce destule beneficii ambilor parteneri, in special celui servit, insa aduce cu sine totodata posesivitate si gelozie. Acest tip de comportament imi aminteste de un fragment a lui H. Hesse din cartea “Narcis si Gura de Aur”: “Tu crezi ca ai fi prea putin invatat pentru gustul meu, prea putin logician sau prea putin pios. Ei nu, pentru mine esti prea putin tu insuti!”.

Hotararea de a fi tu insuti, de a-ti ocupa locul ce ti se cuvine, poate rasturna dinamica cuplului, o poate pune chiar in pericol, dar daca amandoi vor trece prin aceasta incercare, legatura se va intari. Sa nu uitam ca certurile, dezacordurile, intr-o relatie, nu reprezinta doar “presentimentul” unei iminente despartiri, ci si posibilitatea de a clarifica anumite lucruri in vederea unei mai bune functionari a relatiei.

Pentru a-ti cunoaste partenerul este necesar sa te cunosti pe tine. Constientizarea de sine presupune recunoasterea sentimentelor proprii si construirea unui vocabular pentru ele, astfel se realizeaza legatura dintre ganduri, sentimente si comportamente. Congruenta dintre acestea faciliteaza comunicarea cu partenerul, mesajul fiind clar si usor de receptat de celalalt. In masura in care tu actionezi dupa aceasta filosofie de viata, vei transmite inconstient si partenerului acest fel de a fi.

Sa invatam sa fim noi insine si sa permitem celuilalt sa fie el insusi, pentru ca dragostea matura nu incatuseaza, nu dicteaza, nu condamna!

Cu drag,

semnatura