Arhive pe etichete: marcel iures

Ca sa fii rege…


Ca să fii rege peste animale, nu-i cine ştie cât.
Trebuie doar să fii mai
puternic decât ele şi-atât.

Ca să fii rege peste păsări este puţin mai
greu. Dar frumos.
Trebuie să zbori mereu mai înalt decât ele, şi niciodată
mai jos.

Ca să fii rege peste flori, trebuie să suporti la hotare
mărăcinii şi spinii,
Şi, mai ales, trebuie să înmiresmezi către lume mai mult
decât crinii.

Ca să fii rege peste înstelare, trebuie să te aşezi printre
luceferi, călător spre Orion,
Şi, reprivindu-te de jos, să fii mai luminos
decât oricare. Şi fără tron.

Ca să fii rege peste ape şi vânt, trebuie să
înveţi osanale, ca îngerii,
Şi să le-aduci pe pământ, alinare pentru lacrima
orbilor din Valea Plângerii.

Ca să fii rege peste oameni, este mai decât
toate altceva.
Trebuie să trăieşti şi să mori pentru ei, învăţându-i
ce-nseamnă a iubi, a ierta…

Dar, cel mai minunat este să poţi fi rege
peste tine însuţi,
Atunci când alegi binele, fie din bucuria altuia, fie din
plânsul tău.

Şi să încheiem înţelept şi frumos. Şi, mai ales, cum se
cuvine.
Încoronarea ta o face Hristos, când mergi pe drumul dinspre rău spre
bine,
În clipa aceea, Veşnicia te cumpăneşte.

Dacă vrei să fii rege,
alege binele! Hei, grăbeşte!

Reclame