Arhive pe etichete: libertate

Parintele hiperprotectiv sau „colivia de aur”


           “Ce ma defineste ca parinte?”; ”Cum imi ajut copilul sa-si atinga potentialul maxim de dezvoltare?”sunt doar cateva intrebari pe care, fiecare parinte ar fi indicat sa si le adreseze in momente de maxima sinceritate.

          Din dragoste fata de propriul copil, parintele are tendinta sa vina in intampinarea oricaror nevoi ale acestuia incercand sa le satisfaca imediat evitand astfel, orice frustrare a copilului. Spre surprinderea multora, aceasta atitudine este benefica copilului atata vreme cat acesta este complet dependent de parinte, in special de mama, deci in perioada sugarului. Cu cat copilul creste, cu atat el va simti nevoia sa exploreze mediul devenind din ce in ce mai independent, o conditie esentiala in dezvoltarea fiintei umane. Un parinte care va incerca sa “usureze” procesul dezvoltarii copilului prin hiperprotectie nu va face altceva decat sa i-l intarzie.

            O mama sau un tata hiperprotectiv va creste un copil dependent. Acest copil va deveni un adult care nu-si va asuma responsabilitati, va astepta ca nevoile lui sa fie satisfacute de altcineva si va considera ca acest lucru este firesc. Va simti nevoia sa fie mereu indrumat, consolat, aparat, intrand in relatii de dependenta pentru ca nu si-a dezvoltat mijloace de adaptare adecvate in lume, retraind astfel, singurul tipar de relatie cu care a fost obisnuit.

            imagesAdesea, copilul dependent dezvolta tulburari psihofiziologice (enurezis nocturn, tulburari de somn, de alimentatie, temeri nejustificate), este pasiv in relatiile interpersonale si  poate dezvolta comportamente inadecvate precum minciuna, ca modalitate de a autoaparare a integritatii personale, impotriva tendintei de sufocare a parintelui hiperprotectiv.

            Dar ce spune aceasta nevoie excesiva, de a proteja copilul, despre parinte?

            Cand femeie se identifica doar cu rolul matern, autonomia copilului reprezinta pentru ea o amenintare. Deoarece si-a pierdut simtul propriei existente ca femeie, ea va avea impresia ca daca nu mai e mama cu norma intreaga, nu mai e nimic. Deci aceasta hiperprotectie manifestata ar putea fi o teama de singuratate, insotita de sentimentul inutilitatii. De asemenea, parintele hiperprotectiv poate fi o persoana anxioasa sau dependenta, la randu-i.

            La polul opus se afla parintele neglijent sau extrem de autoritar, atitudini care dau valente triste copilariei si au un impact la fel de negativ asupra adultului in devenire. Daca parintele impune prea multe limite, copilul va raspunde revoltandu-se, daca nu impune destule, copilul nu va invata sa-si domine frustrarile si va fi coplesit de ele.

          Parintele trebuie sa ajute copilul sa devina independent, lasandu-l sa se confrunte cu frustrari corespunzatoare nivelului sau de dezvoltare. Daca acestea sunt prea intense, nu le va putea integra, insa daca lipsesc, creativitatea lui nu va fi stimulata si va invata sa fie pasiv si dependent.

            Pastrarea echilibrului intre poli nu este un lucru usor, dar cu cat un parinte este mai constient de propriile nevoi, temeri sau dorinte, cu atat va sti sa ii ofere copilului un spatiu adecvat pentru o dezvoltare armonioasa. De asemenea, un parinte trebuie sa ramana informat si sa ceara sprijinul psihologului, daca este cazul.

            Sa nu uitam, greutatile vietii ii pot face pe copii tematori, dar si “colivia de aur” zdrobeste aripile libertatii…

               Cu drag,

              semnatura

Arta rabdarii… sau procesul libertatii


time

Un băieţel a găsit coconul unui fluture. L-a luat cu el şi zilnic îl privea, poate, poate va surprinde momentul în care fluturaşul va ieşi la lumina zilei.

Şi iată că ziua mult aşteptată şi-a făcut apariţia. A stat băiatul nostru ore în şir pentru a privi cum fluturele încerca să iasă printr-o gaură extrem de mică.

După o vreme însă, fluturele nu a mai progresat deloc. Se pare că a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a ieşi, dar nu a fost de ajuns. Băiatului i s-a făcut milă şi s-a decis să îi vină în ajutor. A luat o foarfecă şi a tăiat partea care a mai rămas din cocon. Astfel fluturele a reuşit să iasă cu uşurinţă.

Dar corpul lui era umflat, iar aripile îi erau mici şi scorojite. Băiatul a continuat să privească nou născutul fluturaş aşteptând ca în orice moment să îşi ia zborul. Din păcate acest lucru nu s-a mai întâmplat. Fluturele a fost nevoit să îşi petreacă restul zilelor târându-se de ici colo, cu un corp umflat şi aripi scorojite. Niciodată nu a fost în stare să zboare.

Băiatul, în bunătatea şi mila lui, nu a înţeles că acel chin de a trece prin găurică mică a coconului îi era vital fluturelui. Era modalitatea prin care fluidul din corp era forţat să ajungă în aripi pentru ca acestea să fie pregătite pentru zbor imediat ce va reuşi să se elibereze din cocon.