Arhive pe categorii: povesti terapeutice

Imi doresc o lume mai buna…


A fost odata ca niciodata, pentru ca daca n-ar fi, nu s-ar povesti…un rege care avea un fiu destept si curajos. Ca sa il pregateasca pentru a infrunta viata, il trimise la un batran intelept.

– Lumineaza-ma! Ce trebuie sa stiu in viata?

– Vorbele mele se vor pierde precum urmele pasilor tai pe nisip, dar o sa-ti dau totusi cateva sfaturi. In drumul tau prin viata vei intalni trei porti. Citeste ce scrie pe fiecare dintre ele. O dorinta mai puternica decat tine te va impinge sa le urmezi. Nu incerca sa te intorci, caci vei fi condamnat sa retraiesti din nou si din nou ceea ce incerci sa eviti. Nu pot sa iti spun mai mult. Tu singur trebuie sa treci prin asta, cu inima si cu trupul. Acum du-te! Urmeaza drumul acesta drept din fata ta.

Batranul intelept disparu si tanarul porni pe drumul vietii.

Nu dupa mult timp, se gasi in fata unei porti mari, pe care se putea citi:

SCHIMBA LUMEA!

– Asta era si intentia mea, gandi printul, caci chiar daca sunt lucruri care imi plac pe aceasta lume, altele nu-mi convin deloc.

Atunci incepu prima sa lupta. Idealul sau, abilitatea si vigoarea sa il impinsera sa se confrunte cu lumea, sa intreprinda, sa cucereasca, sa modeleze realitatea dupa dorinta sa. El gasi placerea si betia cuceritotului, dar nu si alinarea inimii. Reusi sa schimbe cateva lucruri, dar multe altele ii rezistara.

Anii trecura. Intr-o zi il intalni din nou pe batranul intelept, care il intreba:

– Ce ai invatat tu pe acest drum?

– Am invatat sa deosebesc ceea ce e in puterea mea de ceea ce imi scapa, ceea ce depinde de mine de ceea ce nu depinde de mine.

– Bine, zise batranul. Utilizeaza-ti fortele pentru ceea ce sta in puterea ta si uita ceea ce-ti scapa printre degete.

Si disparu.

Putin dupa aceasta intalnire, printul se gasi in fata celei de-a doua porti, pe care statea scris: SCHIMBA-I PE CEILALTI!

– Asta era si intentia mea, gandi el. Ceilalti sunt sursa de placere, bucurii si satisfactii, dar si de durere, necazuri si frustrari.

El se ridica deci contra a tot ce-l deranja sau nu-i placea la cei din jurul sau. Incerca sa le patrunda in caracter si sa le extirpeze defectele. Aceasta fu a doua lupta a sa. Intr-o zi, pe cand medita asupra utilitatii tentativelor sale de a-i schimba pe ceilalti, il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba:

– Ce ai invatat tu, deci, pe acest drum?

– Am invatat ca nu ceilalti sunt cauza sau sursa bucuriilor sau necazurilor, a satisfactiilor sau infrangerilor mele. Ei sunt doar prilejul, ocazia care le scoate la lumina. In mine prind radacina toate aceste lucruri.

– Ai dreptate, spuse batranul. Prin ceea ce trezesc ceilalti in tine, ei te descopera in fata ta. Fii recunoscator celor care fac sa vibreze in tine bucuria si placerea, dar si celor care fac sa se nasca in tine suferinta sau frustrarea, caci prin ei viata iti arata ce mai ai inca de invatat si calea pe care trebuie sa o urmezi.

Nu dupa multa vreme, printul ajunse in fata unei porti pe care scria: SCHIMBA-TE PE TINE INSUTI!

– Daca eu sunt cauza problemelor mele, atunci inseamna ca asta imi ramane de facut, isi zise el si incepu lupta cu el insusi.

El cauta sa patrunda in interiorul sau, sa-si combata imperfectiunile, sa-si inlature defectele, sa schimbe tot ce nu-i placea la el, tot ce nu corespundea idealului sau.

Dupa cativa ani de lupta cu el insusi, dupa ce cunoscu cateva succese, dar si esecuri si rezistente, printul il intalni iarasi pe batranul intelept, care-l intreba:

– Ce ai invatat tu pe acest drum?

– Am invatat ca exista in noi lucruri pe care le putem ameliora, dar si altele care ne rezista si pe care nu le putem invinge.

– Asa este, spuse batranul.

– Da, dar m-am saturat sa lupt impotriva a tot, a toti si chiar impotriva mea! Oare nu se termina niciodata? Imi vine sa renunt, sa ma dau batut si sa ma resemnez.

– Asta va fi ultima ta lectie, dar inainte de a merge mai departe, intoarce-te si contempla drumul parcurs, raspunse batranul si apoi disparu.

Privind inapoi, printul vazu in departare spatele celei de-a treia porti pe care statea scris:

ACCEPTA-TE PE TINE INSUTI!eu in lume

Printul se mira ca n-a vazut cele scrise atunci cand a patruns prima data prin acea poarta, dar in celalalt sens.

– In lupta devenim orbi, isi zise el.

Si mai vazu zacand pe jos, peste tot in jurul lui, tot ce a respins si a invins in lupta cu el insusi: defectele, umbrele, frica, limitele sale. Le recunoscu pe toate si invata sa le accepte si sa le iubeasca. Invata sa se iubeasca pe el insusi, fara sa se mai compare, sa se judece, sa se invinovateasca.

Il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba:

– Ce-ai invatat in plus pe acest drum?

– Am invatat ca urand sau detestand o parte din mine inseamna sa ma condamn sa nu fiu niciodata de acord cu mine insumi. Am invatat sa ma accept in totalitate, neconditionat.

– Bine, acesta este primul lucru pe care nu trebuie sa il uiti in viata, acum poti merge mai departe.

Printul zari in departare cea de-a doua poarta, pe spatele careia scria: ACCEPTA-I PE CEILALTI!

Si in jurul lui recunoscu toate personele pe care le-a intalnit in viata sa, pe cei pe care i-a iubit si pe cei pe care i-a urat, pe cei pe care i-a ajutat si pe cei pe care i-a infruntat.

Dar spre surpriza sa, acum era incapabil sa le vada imperfectiunile, defectele, lucruirle care altadata il deranjau enorm si impotriva carora luptase.

Batranul intelept aparu din nou si il intreba:

– Ce-ai invatat mai mult decat prima data pe acest drum?

– Am invatat ca fiind in acord cu mine insumi nu mai am nimic de reprosat celorlalti si nici nu ma mai tem de ei. Am invatat sa ii accept si sa-i iubesc asa cum sunt.

– Bine, acesta este cel de-al doilea lucru pe care trebuie sa il tii minte. Continua drumul.

Printul zari prima poarta, prin care trecuse cu mult timp in urma, si vazu ceea ce era scris pe spatele ei: ACCEPTA LUMEA!

Privi in jurul sau si recunoscu acea lume pe care a dorit sa o cucereasca, s-o transforme, s-o schimbe. Fu izbit de lumina si de frumusetea tuturor lucrurilor, de perfectiunea lor.

Era totusi aceeasi lume de alta data. Oare lumea se schimbase, sau privirea sa? Atunci se ivi batranul, care-l intreba:

– Ce ai invatat pe drumul asta?

– Acum am invatat ca lumea este oglinda sufletului meu. Ca eu nu vad lumea, ci ma vad pe mine in ea. Cand sunt fericit, lumea mi se pare minunata; cand sunt necajit, lumea imi pare trista. Ea nu este nici vesela, nici trista. Ea exista. Atat. Nu lumea ma necajea, ci starea mea de spirit si grijile pe care mi le faceam. Am invatat sa o accept fara sa o judec, fara nicio conditie.

– Acesta este cel de-al treilea lucru important pe care nu trebuie sa-l uiti. Acum esti impacat cu tine, cu ceilalti si cu lumea! Esti pregatit sa pornesti spre ultima incercare: trecerea de la linistea implinirii, la implinirea linistii! spuse el si disparu pentru totdeauna…

 

Reclame

Lumea e oglinda mea


reflexii“Era odata un barbat care sedea la marginea unei oaze la intrarea unei cetati din Orientul Mijlociu. Un tanar se apropie intr-o buna zi si il intreba:

– Nu am mai fost niciodata pe aici. Cum sunt locuitorii acestei cetati?

Batranul ii raspunse printr-o intrebare:

– Cum erau locuitorii cetatii de unde vii?

– Egoisti si rai. De aceea ma bucur ca am putut pleca de acolo!

– Asa sunt si locuitorii acestei cetati, raspunse batranul.

Putin dupa aceea, un alt tanar se apropie de omul nostru si ii puse aceeasi intrebare:

– Abia am sosit in acest tinut. Cum sunt locuitorii acestei cetati?

Omul nostru raspunse cu aceeasi intrebare:

– Cum erau locuitorii cetatii de unde vii?

– Erau buni, marinimosi, primitori, cinstiti. Aveam multi prieteni acolo si cu greu i-am parasit.

– Asa sunt si locuitorii acestei cetati, raspunse batranul.

Un negutator care isi aducea pe acolo camilele la adapat auzise aceste convorbiri si pe cand cel de-al doilea tanar se indeparta, se intoarse spre batran si ii zise cu repros:

– Cum poti sa dai doua raspunsuri cu totul diferite la una si aceeasi intrebare pe care ti-o adreseaza doua persoane?

Fiule, fiecare poarta lumea sa in propria-i inima. Acela care nu a gasit nimic bun in trecut nu va gasi nici aici nimic bun. Dimpotriva, acela care a avut si in alt oras prieteni va gasi si aici tovarasi credinciosi si de incredere. Pentru ca, vezi tu, oamenii nu sunt altceva decat ceea ce stim noi sa gasim in ei.”

Tu ce vezi in jurul tau?

Olarul lenes si inteleptul mut


images79ITXWEUA fost odata un olar care traia intr-un sat uitat de lume. Visul lui era sa ajunga in marea Cetate, unde sa poata avea propria pravalie de vase, oale si obiecte ceramice. Dar sansele lui erau mici, pentru ca olarul era foarte lenes si munce…a doar pentru a-si asigura traiul zilnic.
Intr-o zi, olarul intalni un calator care ii spuse ca intr-un sat vecin traieste intr-o coliba un intelept care poate sa-ti ofere orice raspuns. Ce era ciudat la el era ca nu iesea niciodata din coliba si nici macar nu vorbea. Cel care dorea sa-i puna o intrebare trebuia sa bata la usa, apoi sa deschida un oblon ingust prin care se vedeau in semi-intunericul dinauntru doar ochii inteleptului mut. Apoi trebuia sa-i puna o intrebare, iar inteleptul ii raspundea din ochi, omul putea citi raspunsul in expresia acestora.
Auzind asta, olarul alerga imediat in satul vecin, la coliba cu pricina. Ciocani usor, apoi trase oblonul de pe usa. Prin fanta ingusta, vazu cu greu niste ochi ce il priveau din intuneric. Ii puse pe nerasuflate intrebarea: “Cum pot sa ajung sa prosper in marea Cetate?” apoi se uita cu atentie la expresia celui dinauntru. Si vazu niste ochi plictisiti, nepasatori, total indiferenti. In acel moment realiza ca asa a fost si el fata de meseria lui, lenes si nepasator!
Isi spuse: “Pana acum am stat si am asteptat sansa ideala, sa ma loveasca din senin. Dar raspunsul e foarte simplu, trebuie sa muncesc eu mai mult pentru a ma apropia de telul meu!Oare cati oameni fac aceeasi greseala?” se mai intreba el. “Peste tot vad oameni care se plang de lipsa de sansa in loc sa puna mana si sa faca ceva…”
In urmatoarele luni incepu sa modeleze oale si ulcioare zi de zi, pe care le vindea in satele apropiate si rezultatele nu intarziara sa apara. Deja castiga bine, iar o mare parte din bani ii punea deoparte pentru a-si permite sa se mute in Cetate. Cu toate astea, isi dadea seama ca nu era suficient si in acest ritm i-ar fi trebuit ani intregi. Si pe deasupra, la sfarsitul zilei nu se simtea implinit de munca lui.
Asa ca porni iar spre coliba inteleptului mut, gandindu-se cu nerabdare la reintalnire. Coliba arata la fel, in paragina, puteai sa juri ca nu locuieste nimeni acolo. Batu in usa dupa obicei, apoi trase oblonul si puse intrebarea cu ardoare: “Cum pot sa vand mai mult pentru a-mi permite sa plec in marea Cetate?” Ochii dinauntru erau tristi, obositi, lipsiti de lumina. “Privirea unui om singuratic, izolat de lume”, gandi el. Si atunci isi aminti de propria singuratate, de faptul ca nu avea prieteni si isi evita mereu rudele. Pentru ca ii era frica sa nu ii ceara bani sau alt ajutor.
A doua zi pleca in targ cu un singur gand: sa vanda atat de multe oale incat sa-si poata ajuta toate rudele, vechii prieteni si chiar vecinii cu care nu se intelegea foarte bine. Toti cunoscutii lui erau oameni sarmani care abia se descurcau de pe o zi pe alta. Dupa o luna, vindea si castiga aproape de 2 ori mai mult si nu numai ca ajutase multi oameni cu bani si mancare, dar ii ramanea si lui o suma impresionanta.
Castiga atat de bine incat peste putin timp reusi sa-si ia o casuta in marea Cetate, unde visase mereu sa ajunga. Targul era mult mai mare in Cetate. Pe aici treceau calatori care veneau de peste mari si tari si care aveau pungile doldora de bani. Olarului ii mergea foarte bine si isi facuse multi prieteni, caci isi pastrase obiceiul de a ajuta oameni aflati la nevoie. Dar inca era departe de telul lui.
Pentru a-si deschide pravalia pe care o visase, unde sa aiba ucenici si vanzatori care sa lucreze pentru el, avea nevoie de mult mai mult. Si deja muncea de dimineata pana seara si vindea aproape tot ce producea. De data asta abia astepta sa ajunga din nou la coliba inteleptului. Si avea incredere deplina ca isi va primi raspunsul, ca si in celelalte dati.
Ajuns in fata colibei, fu cuprins de un sentiment ciudat. Era si mai darapanata, arata de-a dreptul parasita. “Oare o fi murit?” se intreba el si il trecu un fior. Ciocani in usa cu maini tremurande si deschise oblonul ingust. Un sentiment de recunostinta ii cuprinse inima cand vazu din nou ochii in intuneric.”Muncesc de dimineata pana seara si vand tot ce produc. Dar tot nu e suficient pentru a-mi permite sa deschid pravalia mea. Ce as putea face diferit pentru a castiga mai mult?” si se uita cu atentie in ochii inteleptului mut.
Privirea din intuneric era de aceasta data vie, indarjita. Olarul putea citi in ea determinare, dar si disperarea unui om pe cale sa-si piarda speranta. Apoi se gandi la viata lui din ultimul timp. Pe de-o parte era foarte multumit ca se mutase in Cetate si ca prospera, dar pe de alta parte muncea atat de mult incat nu se mai putea relaxa si bucura de viata.
In urmatoarea dimineata se trezi mult mai odihnit, parca era mai usor. Isi savura micul dejun la umbra copacilor din gradina, gandindu-se cat de recunoscator este pentru viata lui. Abia acum isi dadea seama cat de bine este sa te si opresti din cand in cand sa te bucuri de lucrurile marunte, cum ar fi aroma ceaiului sau mirosul florilor salbatice. Apoi facu ceva ce nu facuse de foarte mult timp: pleca direct spre targ, fara sa modeleze nici o oala. De obicei incepea ziua muncind din greu, apoi fugea repede dupa-amiaza sa-si vanda creatiile. Lua doar cateva ulcioare facute de el mai demult. Erau cele mai frumoase, le pastra in locuinta lui pentru a-i incanta ochii.
Dimineata, lumea din targ era diferita. Erau alti musterii, calatori veniti din alte parti. Printre ei, olarul remarca un personaj aparte, imbracat in haine scumpe. Avea trasaturi nobile si din mersul lui se vedea ca era un om puternic si hotarat. Omul se opri chiar in fata olarului si incepu sa studieze cu atentie ulcioarele lucrate cu migala.”Nu am mai vazut nicaieri asemenea indemanare”, spuse el. “Ce ai zice sa lucrezi ceramica pentru Curtea Regala? Ai fi platit de cinci ori mai mult fata de cat castiga un olar de rand.”
Olarul nostru nu-si mai incapea in piele de bucurie… sa produca pentru fetele regale! Cu banii castigati ar putea sa-si deschida pravalia in cateva luni! Si toate astea doar pentru ca a decis in acea zi sa se relaxeze si sa fie deschis la ceva nou!
Primul lucru la care s-a gandit dupa aceasta intamplare a fost sa-i multumeasca inteleptului mut. Il ajutase asa de mult si nici macar nu apucase sa il vada complet la fata! Vroia sa-l stranga in brate si sa-i spuna cat de mult au contat intalnirile lor… Ajuns la coliba, batu la usa iar apoi deschise oblonul. Ochii dinauntru straluceau de bucurie ca niciodata.
“Mare intelept, stiu ca esti mai retras de felul tau, dar vreau sa-ti multumesc din suflet si sa-ti povestesc cat de mult m-ai ajutat!” spuse olarul. Apoi deschise usa si ramase inmarmurit. Inauntru, dincolo de usa, era doar…o oglindă.

IUBIREA…


“De-as vorbi toate limbile oamenilor si pe acelea ale ingerilor, fara iubire nu sunt decat un clopot dogit sau niste talgere tipatoare. De-as avea darul profetiei si as cunoaste toate tainele si tot ceea ce este stiut, de-as avea toata credinta nemasurata ce misca muntii din loc, fara iubire nu sunt nimic. De mi-as imparti toate bunurile ca sa aiba ce manca saracii, de mi-as da ca o ofranda trupul ca sa fie ars pe rug, fara iubire faptele mele nu slujesc la nimic.

Iubirea e rabdatoare, iubirea e plina de bunatate, iubirea nu pizmuieste, iubirea nu se-mbufneaza, nu se umfla de mandrie, nu-nfaptuieste nimic necinstit, nu cauta castig pentru sine. Nu se acreste, nu banuieste raul, nu se bucura de strambatate, dar se veseleste de adevar. Iarta totul, crede totul, spera totul, sufera orisice.

Iubirea nu dispare niciodata. Profetiile vor avea un sfarsit, darul limbilor va inceta. Stiinta va fi depasita. Caci cunoastem nedesavarsit si facem profetii nedesavarsite. Dar atunci cand desavarsitul va fi infaptuit, tot ceea ce este nedesavarsit va fi inlaturat.

Cand eram copil vorbeam ca un copil, gandeam ca un copil, judecam ca un copil. Cand am ajuns in puterea varstei am lepadat purtarea copilareasca. Acum vedem ca intr-o oglinda niste contururi sterse, atunci vom vedea lucruile din fata. Acum cunosc nedesavarsit, atunci voi cunoaste desavarsit cum am fost si eu cunoscut.

Asadar, aceste trei lucruri raman: credinta, speranta si iubirea. Dar cel mai mare dintre tustrele… este iubirea.

O versiune recitata de Marcel Iures a capitolului 13 din Epistola catre Corinteni.

Poverile de zi cu zi


„Un profesor a dat fiecarui student ca tema pentru lectia de saptamana viitoare sa ia o cutie de carton si pentru fiecare persoana care ii supara, pe care nu pot sa o sufere si sa o ierte sa puna in cutie cate o piersica, pe care sa fie lipita o eticheta cu numele persoanei respective.
Timp de o saptamana, studentii au avut obligatia sa poarte permanent cutia cu ei: in casa, in masina, la lectii, chiar si noaptea sa si-o puna la capul patului. Studentii au fost amuzati de lectie la inceput, si fiecare a scris cu ardoare o multime de nume, ramase in memorie inca din copilarie.
Apoi, incetul cu incetul, pe masura ce zilele treceau studentii adaugau nume ale oamenilor pe care ii intalneau si care considerau ei ca au un comportament de neiertat. Fiecare a inceput sa observe ca devenea cutia din ce in ce mai grea. Piersicile asezate in ea la inceputul saptamanii incepusera sa se descompuna intr-o masa lipicioasa, cu miros dezgustator, si stricaciunea se intindea foarte repede si la celelalte.
O problema dificila mai era si faptul ca fiecare era dator sa o poarte permanent, sa aiba grija de ea, sa nu o uite prin magazine, in autobuz, la vreun restaurant, la intalnire, la masa, la baie, mai ales ca numele si adresa fiecarui student, ca si tema experimentului, erau scrise chiar pe punga. In plus, cartonul cutiei se stricase si ea ajunsese intr-o stare jalnica: cu mare greutate mai putea sa faca fata sarcinii sale.
Fiecare a inteles foarte repede si clar lectia pe care a incercat sa le-o explice profesorul cand s-au revazut dupa o saptamana, si anume ca acea cutie pe care o carasera cu ei o saptamana intreaga nu a fost decat expresia greutatii spirituale pe care o purtam cu noi, atunci cand strangem in noi ura, invidie, raceala fata de alte persoane.
De multe ori credem ca a ierta pe cineva este un favor pe care i-l facem acelei persoane. In realitate insa, acesta este cel mai mare favor pe care ni-l putem face chiar noua insine…

In cutia ta cate piersici sunt? …si ce ai de gand sa faci cu ele?”

Ma sacrific pentru tine…


Povestea despre sacrificiile inutile

„- Aici e randul pentru sacrificii?

– Aici, aici! Urmati dupa mine. Sunt a 852-a, dumneavoastra  veti fi a  853-a.

– Oh, mama … Si cand  va ajunge randul meu?

– Nu va faceti griji, aici treaba se misca rapid. Ce doriti sa sacrificati?

– Pe mine, totul in numele  dragostei. Dumneavoastra?

– Tot pe mine, in numele copiilor. Copii sunt totul pentru mine!

– Ce ati adus ca jertfa?

– Viata mea personala.  Numai copiii sa-mi  fie sanatosi si fericiti. Absolut totul  le dau lor. M-a cerut  un  barbat frumos  in casatorie  si am renuntat. Cum sa le aduc un tata vitreg in casa?  Am renuntat la serviciul indragit, pentru ca era  departe de casa.  M-am angajat  ca bona la o gradinita de  copii pentru ca ai mei  sa fie supravegheati, bine ingrijiti, hraniti. Totul, totul pentru copii! Mie nu-mi trebuie nimic!

– Oh, va inteleg  atat de bine. Eu vreau sa  sacrific relatia. Vedeti dumneavoastra,  intre mine si sot de mult nu a mai ramas ceva, el are o alta femeie.  In viata mea, de asemenea, a aparut un alt barbat, dar … Daca sotul  ar pleca  primul… Dar el nu pleaca la ea! Plange si zice ca s-a obisnuit cu mine, iar mie imi este mila de el, fiindca  plange!  Asa traim …

Usa se deschide si o voce striga :  852, intrati!

– Oh, am plecat. Sunt atat de emotionata!  Si daca nu vor primi jertfa mea? se intreba 852.

853 s-a strans ca un ghem si asteapta sa-i vina randul.  Din cabinet iese 852.

– Ei?  Deci, ce? Ce v-au spus? Au luat jertfa?

– Nu … Aici,  se pare ca iti dau o perioada de proba. M-au  trimis sa ma mai gandesc.

–  Cum? Si de ce ? De ce nu imediat?

– Oh, draga, ei m-au  intrebat: “V-ati gandit bine? Asta e pentru toata viata!”. Eu  le-am spus: “Nu-i nimic! Copiii vor creste, vor  aprecia  sacrificiile mele  pentru ei “. Ei mi-au spus: “Stati jos si uitati-va la ecran.  Iar pe ecran  era  un film ciudat! Despre mine.  Parca  copiii mei au crescut. Fiica mea s-a casatorit in tinuturi indepartate, iar  fiul ma suna  o data pe luna,  de parca e fortat s-o faca,  nora  vorbeste  printre dinti.  Eu ii zic: „ Fiule, de ce vorbesti asa cu mine?”.  El mi-a raspuns: “Mama, nu te amesteca in viata noastra, in  numele lui Dumnezeu. Ce, nu ai ce face? “. Si ce pot eu altceva  sa fac, cand toata viata  numai de ei m-am ocupat.   In zadar oare m-am straduit?

Usa se deschise si din cabinet se auzi: “Urmatorul! 853″.

– Oh, acum e randul meu. Dumnezeule,  m-ati speriat de tot. Ce o mai fi si asta? Oh, fie ce o fi!

– Intrati, luati loc. Ce  doriti sa jertfiti?

– Relatia.

– Claaar … Sa vedem.

– Asta este. Uitati-va, ea este in  general mica, dar foarte simpatica, inca nu este mototolita, e proaspata. Ne-am cunoscut  in urma cu  sase luni abia.

– De ce ati jertfit-o?

– Pentru mentinerea  familiei.

– A cui, a dumneavoastra?  Сe, e nevoie s-o mentineti?

– Da! Sotul are o amanta,  demult, alearga la ea,  minte  tot timpul, nu mai am nervi si puteri.

– Si dumneavoastra cum stati?

– Eu? Cum sa zic? A aparut in viata mea un  alt barbat, pare-mi-se avem o relatie.

– Deci, noua relatie  ati adus-o drept jertfa?

– Da, pentru a salva familia.

– A cui? Ati spus  ca sotul  are o alta femeie. Dumneavoastra  –  alt barbat. Unde vedeti familie?

– Ei si  ce? Potrivit pasaportului suntem  inca casatoriti, inseamna ca suntem o familie.

– Deci,  sunteti multumita de toate?

– Nu! Nu! Cum pot sa fiu multumit? Eu plang tot timpul, sunt  ingrijorata!

– Dar sa schimbati  pe noua relatie nu ati fi de acord, nu?

– Bine, noua  relatie nu este atat de serioasa , asa, mai mult ca sa-mi petrec  timpul. In fine,  nu-mi  pare rau de ea.

– Ei bine, dumneavoastra nu va pare rau, noua – cu atat mai mult. Dati incoace jertfa.

– Mi s-a  spus ca aici, la dumneavoastra,  se pot  viziona  filme despre viitor. De ce nu-mi arati si mie?

– Filmele aici sunt diverse.   Pentru unii  despre viitor, pentru altii  despre trecut. Pentru dumneavoastra  avem sa va prezentam  prezentul.  Vizionare placuta!.

– Oh, oh! Eu sunt aceea! Oh, Doamne, eu …. chiar arat in halul asta?  Minciuni! Eu sunt ingrijita.

– Acesta  e sufletul dumneavoastra  proiectat pe exterior.

– Cum chiar asa? Umerii  lasati, buzele in linie, ochii incetosati, cu parul atarnand …

– Asa arata oamenii , cand sufletul lor plange.

– Dar cine  e baietelul cela?  E atat de dragalas. Priviti cum se lipeste de mine!

– Nu stiti, nu-i asa? Acesta  este sotul dumneavoastra, in proiectia sufletului.

– Sotul? Ce prostii! El e barbat in toata firea!

– Si in suflet  este un copil si se lipeste ca de  mama sa.

– Da, asa este el! Se sprijina mereu, trage la mine.

– Deci, nu dumneavoastra la el, ci  el trage la dumneavoastra?

– Stiti, am invatat din copilarie ca femeia  trebuie sa fie mai puternica, mai inteleapta si mai hotarata. Ea trebuie sa  conduca familia, sa fie si  ghid pentru sot!

– Asa si este. O mama puternica, inteleapta si hotarata  isi conduce sotul-copil. Il si cearta, il si mangaie, il si iarta.

– Foarte interesant! Dar eu nu sunt mama, eu sunt sotia lui! Iar  acolo, pe ecran arata asa de vinovat si parca e  gata  s-o stearga, iar eu inca il iubesc!

– Desigur, desigur, asa si  se intampla: baietelul mamei se  va juca in nisip si se va intoarce acasa la mamica. Ii va plange in poale, se va invinui. Ei,  bine,  filmul a luat sfarsit. Sa  incheiem sedinta noastra. Va mai sacrificati relatia? Nu v-ati razgandit?

– Si viitorul? De ce nu mi-ati aratat  viitorul?

– Pai, la dumneavoastra nu este. Cu un astfel de  prezent,  „copilasul” o va lua la sanatoasa , daca nu in bratele alteia, atunci in bratele bolii. Sau poate  nicaieri. In general,  va gasi „copilul” o cale de a iesi de sub fusta mamei sale.  Vrea si el sa creasca.

– Si eu acum ce sa fac? Ce ar trebui sa sacrific?

– Dumneavoastra  stiti mai bine. E posibil sa va placa la nebunie sa fiti o „mama”!  Mai mult decat o sotie.

– Nu! Imi place sa fiu  femeie iubita!

– Ei, bine, mamele, de asemenea, pot fi  femei iubite, chiar deseori. Deci?  Sunteti gata sa  sacrificati? In numele a ceea ce aveti si pentru ca sotul sa ramana acelasi copilas?

– Nu, nu sunt pregatita. Trebuie sa ma gandesc.

– Desigur, desigur. Noi  va dam timp sa va mai ganditi.

– Dati si sfaturi?

– Da, bineinteles, cu cea mai mare placere.

– Spuneti-mi, ce trebuie sa fac pentru ca  sotul meu sa mai creasca, ca sa zic asa?

– Probabil, sa incetati sa fiti pentru el o mamica. Uitati-va in oglinda, descoperiti-va si invatati sa fiti Femeie. Seducatoare, interesanta, misteriosi, dorita.  Acestei  Femei  barbatii  ii daruiesc  flori, ii canta serenade si nu i se plang lipiti de sanii ei moi.

– Da? Crezi ca ma va ajuta?

– De obicei, ajuta.  Asta  in cazul in care  alegeti  sa fiti  Femeie.  Daca ceva…. mai intrati! Relatia  dumneavoastra e minunata, o vom primi  cu placere.  Nici nu va imaginati cati din lumea asta viseaza  la o astfel de relatie! Deci, daca va decideti sa sacrificati relatia pentru cel care se afla in dificultate – sunteti binevenita!

–  Ma mai gandesc.

853 iese abatuta din birou strangand cu mainile tremurande relatia la piept.

 854 ametita  de emotii  intra  in birou.

– Sunt gata sa-mi sacrific propriile interese pentru a nu o supara pe mama.

Usa se inchide. Pe hol se plimba  oameni  strangand  la piept dorinte, capacitati, cariere, talente, oportunitati –  absolut tot, ce  ar putea cu uitare de sine sa sacrifice.”

sursa: http://nuaisacrezi.ro/povestea-despre-sacrificiile-inutile/#comment-3392

Ce rol ai tu in nefericirea ta?

Eu si greutatile vietii


Povestea spune ca era odata o fata care, lovindu-se de greutatile vietii, a mers la tatal ei sa se planga ca nimic nu-i iesea asa cum isi doreste. Obosise sa lupte fara a obtine rezultatele pe care le astepta. Nu stia cum sa faca sa mearga mai departe in viata pentru ca se simtea epuizata. Avea impresia ca de cate ori rezolva o problema, aparea alta.

Tatal ei a ascultat-o atent si apoi a invitat-o sa pregateasca impreuna micul dejun. Ajunsi in bucatarie, el a luat trei oale si le-a pus cu apa la fiert. Cand au inceput sa fiarba a pus intr-una morcovi, intr-una oua si in cea de a treia cafea.

Le-a lasat sa fiarba fara sa spuna nici un cuvant. Doar ii suradea fetei lui. Ea astepta cu nerabdare, intrebandu-se ce voia sa faca tatal ei. Dupa 20 de minute tatal a stins focul, a pus ouale intr-un castron, morcovii intr-o farfurie si a turnat cafeaua intr-o ceasca.

Apoi a intrebat-o: “Draga mea, ce vezi aici?”

“Oua, morcovi si cafea”, a raspuns ea.

Atunci a indemnat-o sa atinga morcovii. Ea ii atinse si observa ca erau moi. Apoi i-a cerut sa curete un ou de coaja si ea observa astfel ca oul era foarte tare. Apoi i-a spus sa guste din cafea. Curioasa, ea sorbi din lichidul parfumat apoi intreba: „Ce inseamna toate astea, tata?”

Atunci el i-a explicat ca toate cele trei elemente avusesera de infruntat aceeasi adversitate: apa fiarta. Doar ca au reactionat complet diferit: morcovii s-au inmuiat si au devenit usor de sfaramat, ouale au devenit foarte tari, in schimb cafeaua a schimbat apa cu aroma ei.

“Cu care dintre acestea trei crezi ca te asemeni tu?”, isi intreba el fata. “Cand adversitatea bate la usa ta, cum raspunzi?

Esti ca un morcov aparent tare, dar cand durerea te atinge te inmoi si-ti pierzi puterea?

Esti asemenea oului, care incepe cu o inima maleabila si un spirit fluid, dar dupa un eveniment nefericit devine dur si inflexibil? Pe dinafara ramai la fel, dar pe dinauntru ai inima amara?

Sau esti ca un graunte de cafea? Cafeaua schimba apa fiarta, elementul care ii cauzeaza durerea. Cand apa ajunge la punctul maxim de fierbere, cafeaua lasa cea mai buna aroma si savoare.”

Tu cum reactionezi in fata greutatilor vietii? Ai vrea sa schimbi ceva in acest sens?…