Arhive pe categorii: educatie parentala si psihoterapia copilului/adolescentului

Cum gestionezi gelozia unui copil la venirea pe lume a unui frate/sora?


          Gelozia, ca trăire, se naște dintr-o amenințare reală sau imaginară și reprezintă un amalgam de simțăminte ce oscilează între teamă și mânie.

            În ceea ce privește gelozia copilului ce rezultă în urma apariției unui frate/soră, aceasta ia mai multe forme:

  • ca o formă de iubire – copilul se simte frustat din cauza unor temeri datorate posibilității de a pierde dragostea și atenția părinților în detrimentul noului născut;
  • ca o formă de posesie – el devine mânios din dorința de a fi iubit exclusiv de către părinți, fapt ce dezvoltă rivalitatea fraternă.

            În general, primul copil din familie simte cel mai puternic acest sentiment de gelozie. Primul născut este în centrul atenției, întreaga casă fiind la dispoziția lui. Odată cu venirea celui de-al doilea copil, acesta se află în fața unui examen extrem de dificil, lucru, uneori, neanticipat de către părinți, iar repercursiunile nu se lasă așteptate. Atitudinea va varia de la copil la copil, în funcție de gradul de dezvoltare pe care l-a atins până în momentul schimbării situației, de atitudinea părinților înainte și după nașterea secundului, de stilul de viață al copilului, de gradul acestuia de socializare etc.

            Din nevoia de a capta atenția părinților și a obține dragostea lor reacțiile copiilor, în urma trăirii sentimentului de gelozie, sunt diferite :

  • apariția unor comportamente regresive: suptul degetului, dorința de a suge din biberon/suzetă/sânul mamei, udarea patului noaptea;
  • o atitudine generală de neascultare;
  • dezvoltarea unor stereotipii: clipitul des, gesturi repetitive, bâlbâială etc;
  • din cauza incapacității de a-și exprima acest sentiment, copilul poate somatiza prin: dureri abdominale, crize febrile, erupții cutanate, răceli frecvente etc
  • dezvoltarea unor frici;
  • agresivitate manifestată față de alți copii sau față de noul-născut.baietel-si-fratele-nou-nascut

Trăirea sentimentului de gelozie este cât se poate de firesc în acest context, însă totul depinde de modalitatea de a face față geloziei, lucru ce poate avea repercursiuni atât negative, căt și pozitive asupra dezvoltării ulterioare a copilului.

O gestionare, din partea părinților, corectă și eficientă a geloziei, poate dezvolta copilului un sentiment înalt de comuniune socială, o integrare eficientă în grup, pe când ignorarea sau sancționarea copilului pentru trăirea acestui sentiment îi poate dezvolta o imagine de sine negativă (˝sunt un copil rău˝, ˝nu merit˝, ˝nu sunt destul de bun˝) care se reflectă în eficiența scăzută la școală, rivalitate excesivă față de colegi/prieteni, neîncredere în forțele proprii, reacție scăzută la frustrare, etc.

Sugestii pentru atenuarea geloziei

Înainte de nașterea noului copil:

  • anunță copilul de venirea, în familie, a fratelui mai mic; el are nevoie de timp pentru a se acomoda cu ideea că va împărți atenția și dragostea părinților lui;
  • vorbește-i despre schimbările care vor apărea în familie, despre atenția de care va avea nevoie bebelușul, implică-l în alegerea numelui sau alegerea jucăriilor și a hăinuțelor, fă-l să se simtă important în familie;
  • pune în valoare statutul de frate mai mare prin analogii cu personaje din povești/desene animate unde aceștia sunt priviți ca niște eroi de către frații mai mici;
  • vorbește-i despre faptul că oamenii se ajută unul pe celălalt; cei mari, fiind mai puternici și mai înțelepți, îi ajută pe cei mici, care nu se pot descurca singuri, iar mai târziu, aceștia vor avea parte de recompense (distracție împreună);

    După nașterea copilului:

    • încurajează-ți copilul că bebelușul aparține întregii familii, nu numai părinților;
    • dacă copiii vor împărți camera, crează-i copilului mai mare un spațiul doar al lui;
    • discută despre activitățile în care se poate implica în creșterea bebelușului, însă nu împovarați copilul cu activități disproporționate vârstei lui;
    • lasă-l să atingă copilul, să stea lângă el astfel încât să nu simtă că este ținut departe;
    • nu face comparație între ei și încearcă să pui în valoare ce are fiecare mai bun;
    • acordă, pe cât posibil, atenție și timp în mod egal; desfășoară activități plăcute cu cel mare, în timp ce bebelușul doarme/altcineva are grijă de el;
    • provoacă-l să vorbească deschis despre ceea ce simte, făcând asocieri cu întâmplări din desene animate/povești, ascultă-l și evită critica ori sancționarea copilului pentru ceea ce simte/gândește/exprimă;
    • încurajează-i să împartă jucăriile, restituindu-le după utilizare, astfel încât să învețe ce înseamnă colaborarea și respectul față de ceilalți;
    • fii ferm/ă în impunerea și respectarea regulilor din cadrul familiei, însă nu te angaja în rolul de judecător atunci când există dispute între frați, ci învață-i să negocieze;
    • este de preferat ca venirea pe lume a bebelușului să nu coincidă cu ˝ieșirea˝, celui mai mare, din casă (grădiniță, școală, vacanțe prelungite la bunici), însă dacă acest lucru nu poate fi amânat, fii foarte atent/ă la reacțiile copilului (poate simți că este exclus/înlocuit).

       

    Această perioadă este destul de solicitantă pentru părinți, atât din punct de vedere al efortului fizic, cât și al amalgamului de emoții și sentimente pe care le experimentează, de aceea este recomandabilă o organizare eficientă a activităților, cât și un ajutor din exterior. Înarmarea cu răbdare și răspunderea cu dragoste și înțelegere, în fața nevoilor copilului care testează dragostea părinților, este modalitatea cea mai eficientă pentru a face față, cu succes, noii vieți în familie.

    articol publicat, partial, in revista online „Psychologies” : http://www.psychologies.ro/anchete-si-dosar/cum-gestionezi-gelozia-unui-copil-la-venirea-pe-lume-a-unui-frate-sau-a-unei-surori-2140039

    semnatura

Reclame

De ce este sportul important in dezvoltarea copiilor


copii-care-fac-sport-la-inele-300x229Un interviu acordat revistei PSYCHOLOGIES – editia NOIEMBRIE 2013

 

Psychologies: Poate fi educatia sportiva a copilului o modalitate de a forma caractere?

Andreea Petrea: Educatia fizica si sportul sunt componente ale educatiei permanente, ce actioneaza in sistem holistic. Cei mici trebuie educati sa practice si sa indrageasca sportul, intrucat acesta este un ingredient esential in mentinerea unei vieti sanatoase si echilibrate, ce permite dezvoltarea armonioasa, atat in plan fizic, cat si psihic, fiind, deci, un factor-cheie in evolutia individului. Prin sport, copilul isi dezvolta responsabilitatea, disciplina, spiritul competitiv, respectul fata de ceilalti si fata de munca, rabdarea, flexibilitatea, perseverenta, orientarea pozitiva catre ceilalti, formandu-si un caracter frumos si echilibrat.

Dezvolta sportul un concept de sine pozitiv?

A.P.: Stima de sine a copilului se construieste treptat si este rezultatul mai multor factori: felul in care se simte acceptat si iubit, modul in care se percepe pe sine, capacitatea sa de a intreprinde activitati in mod independent, modul in care relationeaza cu ceilalti. Practicand un sport, copilul isi formeaza o imagine pozitiva despre propriul corp, dezvolta atitudini valorizate de societate. El devine mai independent, invata sa lucreze in echipa si gaseste modele pozitive de urmat, toate acestea contribuind la formarea unei stime de sine pozitive.

Poate cel mic, prin sport, sa gestioneze mai bine esecurile, in special la varsta adulta?

A.P: Sportul este un factor de consolidare a rezistentei la incovenientele vietii, o bogatie cu un caracter profund educativ. Prin sport, copilul experimenteaza succesul, dar si esecul, invatand cum sa faca fata celui din urma, intr-un mod constructiv.

Inscrierea la un sport de echipa este o modalitate eficienta in acest sens, oferind lectii precum „castiga ca echipa, pierde ca echipa“, axandu-se pe depasirea greselilor individuale ca fiind doar o parte a unui efort de echipa. Antrenorul ii poate invata pe copii ca esecul este doar o etapa in drumul catre succes.

Aceste experiente timpurii au impact asupra viitorului adult, formand un caracter puternic, pregatit sa faca fata provocarilor vietii, cautand solutii intr-un mod activ si creativ.

Cum sa facem astfel incat esecurile sa nu afecteze copilul pana la distrugerea sau afectarea increderii in sine?

A.P.: Pentru ca la varste foarte mici formarea imaginii de sine este in stransa legatura cu feed-back-ul primit de la ceilalti (parinti, colegi, antrenor), este important ca sportul practicat sa nu fie axat pe competitie, ci pe spiritul ludic al acestuia. Asa evitam frustrarile ce apar odata cu pierderea unei competitii, concentrandu-ne atentia pe bucuria copilului de a invata lucruri noi, incurajandu-l si sprijinindu-l.

In cazul copiilor mai mari, este important sa punem accent pe evolutia copilului in raport cu sine si nu cu ceilalti, comparand rezultatele personale prezente cu cele obtinute anterior. Astfel, copilul invata sa-si gestioneze progresul, apreciindu-si valoarea personala intr-un mod obiectiv si mai putin frustrant.

De asemenea, trebuie sa apreciem mai mult efortul depus decat rezultatul final obtinut, si teama de esec este indepartata. Nu in ultimul rand, este bine sa-i invatam pe cei mici sa-si accepte propriile limite si sa-i sustinem in atingerea potentialului maxim de dezvoltare.

Care ar fi impactul, din punctul de vedere al dezvoltarii psihologice, la un sport de echipa si la un sport individual?

A.P.: Alegerea unui sport trebuie sa se faca tinand cont de trasaturile psihologice ale copilului, de abilitatile si nevoile lui. Sporturile de echipa dezvolta aptitudini de comunicare si interrelationare, invata copilul sa se coordoneze cu coechipierii si sa negocieze rapid pentru atingerea unui obiectiv comun.

Un antrenor bun este capabil sa creeze acele contexte in care spiritul de echipa este mai important decat individualismul, aceasta fiind o lectie importanta in dezvoltarea societatii. Sporturile individuale, pe de alta parte ofera o sansa mai mare copiilor de a se concentra pe dezvoltarea abilitatilor individuale si a stimei de sine.

Avand in vedere implicarea antrenorului, va invata copilul sa gestioneze mai bine autoritatea?

A.P.: Un antrenor priceput trebuie sa dea dovada de intuitie psihologica si de aptitudini pedagogice deosebite. Este necesar ca acesta sa comunice eficient cu copilul, dovedindu-i ca are incredere in el si ca il apreciaza, creand astfel un climat propice pentru dezvoltarea simtului datoriei si respectului fata de o autoritate.

Care este rolul parintilor in educatia sportiva a copiilor?

A.P.: Marcati de tehnologia moderna si lumea virtuala, multi copii petrec ore in sir in fata calculatorului, fenomen deosebit de primejdios, cu impact direct in dezvoltarea lor. Parintii trebuie sa extinda cadrul de activitate a copilului, sa-l ajute sa-si descopere talentele, pasiunile, sa i le cultive.

Sa-i creeze un program variat, unde mai ramane suficient timp pentru joaca si odihna. Aceia care indreapta copilul catre un sport, trebuie sa tina cont, in alegerea facuta, de temperamentul celui mic, de nivelul sau de dezvoltare, atat fizic cat si emotional, si de dorintele pe care copilul le are. Este posibil sa existe mai multe incercari pana la descoperirea sportului potrivit, de aceea este nevoie de rabdare si sustinere.

Sportul rimeaza cu mentalitatea de invingator, valorifica si educa ambitia. Care sunt beneficiile, dar si capcanele, pentru copil, inclusiv cand ajunge la varsta adulta?

A.P.: O persoana cu o mentalitate de invingator este cea care se automotiveaza in permanenta. Este ambitioasa, curajoasa, dornica sa reuseasca, gandeste rapid si eficient sub presiune. A fi un invingator se invata zi de zi, din gestionarea fiecarei experiente traite, cu credinta in fortele proprii, automotivandu-te.

Daca ne uitam la profilul unui invingator, putem vedea ca aceste persoane sunt foarte muncitoare, cu un scop bine definit, lucreaza cu pasiune si devotament. Cum esenta sportului este competitia, copilul invata, prin aceasta, sa isi formuleze scopuri, sa le incadreze in timp, sa-si sustina motivatia si vointa pentru a le atinge – deci, parcurgand chiar drumul catre obtinerea unei mentalitati de invingator. Insa, de multe ori, competitia poate avea si efecte negative – teama de esec.

Aici este nevoie de interventia parintilor si a antrenorului, ca sa ajute copilul sa evalueze corect experienta, caci a fi invingator nu presupune a fi pe primul loc, ci a-ti folosi la maximum potentialul.

Are sportul un impact pozitiv inclusiv in ceea ce priveste rezultatele scolare?

A.P.: Practicarea sportului contribuie la o mai buna oxigenare a creierului, ceea ce duce la imbunatatirea performantelor intelectuale. Astfel, se dezvolta concentrarea, memoria, capacitatea de intelegere si creste tonusul psihic. Se mai stie ca sportul disciplineaza, iar toate aceste elemente, adunate, conduc la cresterea randamentului scolar.

In ce masura dezvolta sportul independenta si capacitatea copilului de a lua decizii?

A.P.: Independenta se contruieste treptat, inca dinaintea primilor pasi, si este asociata cu capacitatea decizionala, stabilirea si atingerea obiectivelor propuse, asumarea responsabilitatii pentru propriile actiuni, capacitatea de organizare. Practicand sportul, cel de echipa ori cel individual, copilul dobandeste treptat aceste abilitati devenind independent, lucru care se va reflecta in toate aspectele vietii sale.

Pentru copiii mai timizi este sportul o solutie eficienta de a le imbunatati aptitudinile sociale si comunicarea?

A.P: Practicarea unui sport de echipa este o solutie, insa integrarea copiilor trebuie facuta in ritmul pe care il tolereaza si progresiv. Pentru a capata incredere in fortele proprii, antrenorul trebuie sa fie cald si ingaduitor cu ei, iar ceilalti copii trebuie invatati sa nu se comporte inadecvat fata de micutul mai timid. Faptul ca practica un sport de echipa, ii va oferi sentimentul apartenentei la un grup, dizolvand teama de respingere.

ANDREEA PETREA este psihopedagog si psihoterapeut cu competente in hipnoza clinica, consilierea si psihoterapia copilului, adolescentului, adultului si cuplului. http://www.psihoterapiesihipnozaclinica.wordpress.com

articol publicat http://www.psychologies.ro/anchete-si-dosar/educatia-sportiva-a-copiilor-2139335

semnatura

Parintele hiperprotectiv sau „colivia de aur”


           “Ce ma defineste ca parinte?”; ”Cum imi ajut copilul sa-si atinga potentialul maxim de dezvoltare?”sunt doar cateva intrebari pe care, fiecare parinte ar fi indicat sa si le adreseze in momente de maxima sinceritate.

          Din dragoste fata de propriul copil, parintele are tendinta sa vina in intampinarea oricaror nevoi ale acestuia incercand sa le satisfaca imediat evitand astfel, orice frustrare a copilului. Spre surprinderea multora, aceasta atitudine este benefica copilului atata vreme cat acesta este complet dependent de parinte, in special de mama, deci in perioada sugarului. Cu cat copilul creste, cu atat el va simti nevoia sa exploreze mediul devenind din ce in ce mai independent, o conditie esentiala in dezvoltarea fiintei umane. Un parinte care va incerca sa “usureze” procesul dezvoltarii copilului prin hiperprotectie nu va face altceva decat sa i-l intarzie.

            O mama sau un tata hiperprotectiv va creste un copil dependent. Acest copil va deveni un adult care nu-si va asuma responsabilitati, va astepta ca nevoile lui sa fie satisfacute de altcineva si va considera ca acest lucru este firesc. Va simti nevoia sa fie mereu indrumat, consolat, aparat, intrand in relatii de dependenta pentru ca nu si-a dezvoltat mijloace de adaptare adecvate in lume, retraind astfel, singurul tipar de relatie cu care a fost obisnuit.

            imagesAdesea, copilul dependent dezvolta tulburari psihofiziologice (enurezis nocturn, tulburari de somn, de alimentatie, temeri nejustificate), este pasiv in relatiile interpersonale si  poate dezvolta comportamente inadecvate precum minciuna, ca modalitate de a autoaparare a integritatii personale, impotriva tendintei de sufocare a parintelui hiperprotectiv.

            Dar ce spune aceasta nevoie excesiva, de a proteja copilul, despre parinte?

            Cand femeie se identifica doar cu rolul matern, autonomia copilului reprezinta pentru ea o amenintare. Deoarece si-a pierdut simtul propriei existente ca femeie, ea va avea impresia ca daca nu mai e mama cu norma intreaga, nu mai e nimic. Deci aceasta hiperprotectie manifestata ar putea fi o teama de singuratate, insotita de sentimentul inutilitatii. De asemenea, parintele hiperprotectiv poate fi o persoana anxioasa sau dependenta, la randu-i.

            La polul opus se afla parintele neglijent sau extrem de autoritar, atitudini care dau valente triste copilariei si au un impact la fel de negativ asupra adultului in devenire. Daca parintele impune prea multe limite, copilul va raspunde revoltandu-se, daca nu impune destule, copilul nu va invata sa-si domine frustrarile si va fi coplesit de ele.

          Parintele trebuie sa ajute copilul sa devina independent, lasandu-l sa se confrunte cu frustrari corespunzatoare nivelului sau de dezvoltare. Daca acestea sunt prea intense, nu le va putea integra, insa daca lipsesc, creativitatea lui nu va fi stimulata si va invata sa fie pasiv si dependent.

            Pastrarea echilibrului intre poli nu este un lucru usor, dar cu cat un parinte este mai constient de propriile nevoi, temeri sau dorinte, cu atat va sti sa ii ofere copilului un spatiu adecvat pentru o dezvoltare armonioasa. De asemenea, un parinte trebuie sa ramana informat si sa ceara sprijinul psihologului, daca este cazul.

            Sa nu uitam, greutatile vietii ii pot face pe copii tematori, dar si “colivia de aur” zdrobeste aripile libertatii…

               Cu drag,

              semnatura

Hiperactivitatea copilului si desenele animate


In primii ani de viata copiii au nevoie de o stimulare cognitiva echilibrata, din punct de vedere cantitativ si calitativ, pentru a maximiza potentialul de dezvoltare a acestora si pentru a impiedica dezvoltarea unor tulburari precum hiperactivitatea, deficitul de atentie etc.

In filmul de mai jos este prezentata legatura cauzala dintre expunerea prelungita, intr-o perioada critica a dezvoltarii creierului, la desenele animate si hiperactivitatea copilului.

Vizionare placuta!

Cu toate ca traim intr-o lume in care parintii sunt din ce in ce mai ocupati, copiii acestora petrecand mult timp in fata televizorului, sintagma „E mai usor sa previi decat sa tratezi!” ramane totusi valabila.

Versuri catre tata…


 

Mi-a placut atat de mult aceasta poezie a copilului catre parintele sau care, preocupat fiind de aducerea bunastarii, a uitat un lucru esential in tot acest demers… iubirea si atentia, pentru copil, sunt cele mai valoroase comori…

E-aproape miezul nopţii acum
Şi dintre jucării şi gânduri,
Îţi scriu, că nu ştiu ca să-ţi spun
Tăticule, câteva rânduri

Pe perna mea, ca şi-altă dată 
E cartea plină cu povesti 
Şi-n loc s-adorm cu ele, tată, 
Te-aştept să vii să le citeşti

Că mă iubeşti din suflet ştiu,
Şi ştiu că te gândeşti la mine,
Şi tragi din greu până târziu
Să nu am nicio lipsă mâine.

Dar bona mea din Filipine 
Nu poate fi “părinţii” mei 
Nu ştie tată, ca şi tine 
Să-mi spună cum miroase-un tei

Să mă ia-n braţe, să m-alinte,
Să-mi cumpere o îngheţată,
N-ai fost aici ca un părinte,
Când am spus prima oară “tată”

Când nu vei mai fi lângă mine 
Am să vărs lacrimi, fiindcă ştii, 
Că nu am amintiri cu tine, 
Ci doar un sac de jucării

Ca oricărui copil, desigur,
Ştii că îmi place ciocolata,
Dar decât să gust dulciuri singur
Mai bine pâine..dar cu TATA. (anonim)

copil singur

Feedback-ul: “Cum” si “cat” pentru copilul meu


Imaginea copilului despre sine este elementul esential in determinarea fericirii si a felului in care priveste lumea. Aceasta imagine despre propria persoana este creata in urma a ceea ce simte ca primeste din partea celorlalti, indeosebi a parintilor lui.

A fi parinte este cel mai frumos dar al vietii, insa nu este deloc o sarcina usoara deoarece protectia celui iubit este pe masura iubirii ce i-o purtam. Ne iubim atat de mult copiii incat am face tot ce ne sta in putinta sa-i ferim de rau.

Parintii evalueaza intotdeauna actiunile copiilor lor, oferindu-le acestora feedback-uri pozitive sau negative. Am fi tentati sa asociem lauda cu feedback-ul pozitiv si critica cu feedback-ul negativ, insa lucrurile sunt putin mai nuantate in fapt.

A oferi laude neadecvate poate fi la fel de nociv, pentru imaginea de sine a copilului, ca atunci cand oferim critici.

Laudele constructive sunt acelea care se refera la comportamentele sau realizarile unui copil, de tipul “ma bucur ca ai invatat si te-ai descurcat la scoala” nu acelea care fac referire la caracter sau personalitate, de exemplu “esti un copil bun”. Cand aceasta asociere neconstructiva este realizata, copilul invata ca trebuie sa fie intr-un anumit fel pentru a fi laudat, ceea ce ii poate spori nivelul anxietatii si de asemenea, poate deveni dependent de parerile altora. La fel de distructive sunt laudele exagerate sau neadecvate care coplesesc copilul punand presiune asupra lui, el simtind discrepanta dintre faptele sale si feedback-ul primit.

critici-copiiCritica este un alt tip de evaluare, utilizat de parinti, cu scopul de a-si educa copiii. Insa aceasta trebuie realizata cu atentie si cu respect fata de cel mic pentru a avea intr-adevar rezultatele asteptate.

In primul rand sa nu criticam personalitatea acestora: “esti obraznic”, “esti lenes” etc, ci actiunile lor: “comportamentul tau m-a deranjat”, “in camera ta este dezordine” etc. Critica la adresa personalitatii (cum este) il va determina pe copil sa nu se mai gandeasca la ce a gresit, ci va fi preocupat sa se apere, de aici provine tendinta copilului de a minti si de a nu-si recunoaste greseala. In acelasi timp critica ii distruge creativitatea si-l blocheaza in luarea initiativelor („oricum ma critici”).

De asemenea, critica nu-i arata cum sa faca un lucru bine, ci doar cum nu trebuie sa-l faca. In cazul copiilor mici este necesar sa le dam sugestii despre cum ar putea inlocui comportamentul negativ  cu unul adecvat.

Daca ne vom creste copiii blamandu-i mai des decat ii laudam acestia vor invata ca viata este doar o lupta, uitand de lucrurile frumoase si de placerea de a trai. Asadar, sa nu consideram ca a face ceva bine este normal, deci nelaudabil.

Parintii nu sunt singurii care ofera povete… copiii ne invata, zi de zi, despre ce inseamna a iubi neconditionat!

Cu drag, pentru parintii si copiii acestora,

semnatura

Copiii invata ceea ce traiesc…


„Daca traiesc in critica si cicaleala, copiii invata sa condamne.

Daca traiesc in ostilitate, copiii invata sa fie agresivi.

Daca traiesc in teama, copiii invata sa fie anxiosi.

Daca traiesc inconjurati de mila, copiii invata autocompatimirea.

Daca traiesc inconjurati de ridicol, copiii invata sa fie timizi.

Daca traiesc in gelozie, copiii invata sa simta invidia.

Daca traiesc in rusine, copiii invata sa se simta vinovati.

Daca traiesc in incurajare, copiii invata sa fie increzatori.

Daca traiesc in toleranta copiii invata rabdarea.

Daca traiesc in lauda, copiii invata pretuirea.

Daca traiesc in acceptare, copiii invata sa iubeasca.

Daca traiesc in aprobare, copiii invata sa se placa.

Daca traiesc incurajati de recunoastere, copiii invata ca este bine sa ai un tel.

Daca traiesc impartind cu ceilalti, copiii invata generozitatea.

Daca traiesc in onestitate, copiii invata respectul pentru adevar.

Daca traiesc in corectitudine, copiii invata sa fie drepti.

Daca traiesc in bunavointa si consideratie, copiii invata respectul.

Daca traiesc in siguranta, copiii invata sa aiba incredere in ei si in ceilalti.

Daca traiesc in prietenie, copiii invata ca e placut sa traiesti pe lume!” (Dorothy Law Nolte)

Tu ce alegi pentru copilul tau?