Arhive pe categorii: descoperirea de sine

Cum gestionam corect emotiile puternice


 

Emoțiile colorează viața, reprezentând energii care ghidează cogniția și comportamentul nostru, în viața de zi cu zi. Ele intră în însăși definiția omului, fiind o condiție primordială a vieții.

Emoțiile au apărut, de-a lungul procesului evolutiv, ca o adaptare rapidă a invidului la întâmplările vieții.

bn.jpg

Cum le identificăm

Emoțiile pot fi exprimate atât verbal cât și nonverbal, prin intermediul limbajului corpului, expresiilor faciale, al tonului sau chiar prin simptomatologii de ordin psihosomatic, atunci când ele sunt reprimate –‘Ceea ce mintea ascunde, corpul dezvăluie!’ (dureri de cap, tulburări gastrointestinale, tulburări de somn, oscilații ale tensiunii arteriale, tulburări de apetit alimentar, etc).

Psihologul Paul Eckman (1970) a identificat 6 emoții bazale: fericirea, tristețea, dezgustul, frica, uimirea și furia.

Zece ani mai târziu, psihologul Robert Plutchik a mai adăugat ale două: încrederea și anticiparea.Bineînțeles, funcție de intensitatea lor, putem identifica și alte emoții.

 Sunt emoțiile bune sau rele? Cu toate că, am fi tentați să spunem că 4 emoții, din cele prezentate, sunt negative, aș putea spune că nu sunt nici bune, nici rele în esență. Ele sunt, de fapt, energii care au rol adaptativ.

Furia, spre exemplu, este un mecanism de protecție care inspiră acțiunea și ne determină să facem ceva pentru a schimba situația.

Teama, pe de altă parte, este semnalul nostru că ceva nu este în regulă și ne protejează de pericol, permițându-ne să supraviețuim.

Emoții precum tristețea sporesc sentimentele de conexiune și empatie, construind comunitatea, iar dezgustul oferă o reacție adversă și ne îndepărtează de lucruri care pot provoca vătămări sau pot fi contagioase.

Încrederea vorbește despre conectarea cu oamenii care pot ajuta, anticiparea ne sporește atenția pe viitor și pe planificarea acestuia, surprinderea ne focusează pe situații noi.

Toate au un scop și intenția pozitivă de a conserva sănătatea noastră, ori starea noastră de bine.

De asemenea, oferă semnale cu privire la eul nostru, inspiră acțiune pentru schimbare, oferă posibilitatea de a trăi experiențe cu toată inima, oferă eliberare și pot oferi capacitate de reziliență.

O persoană stăpânită de emoții puternice e determinată să reacționeze exploziv în raport cu situația și provocările interpersonale.

Prea multă furie se transformă în mânie, prea multă frică devine teroare, prea multă tristețe devine depresie, prea multă vină poate paraliza.

Toate acestea reflectă un conflict puternic de personalitate, uneori tulburări de personalitate (impulsivitate accentuată, labilitate emoțională, personalitate narcisică, borderline sau histrionică) și sunt semnale ale unei sondări mai profundă a personalității.

Deseori este necesar suportul unui specialist în acest demers.

Cum să facem față emoțiilor puternice

Reglarea emoțiilor este un proces complex care implică inițiativa schimbării, inhibarea și modelarea gândirii, cât și a comportamentului reactiv la stimulii externi și interni.

De exemplu, un stimul intern sau extern (un eveniment/comportamentul unei persoane/ amintirea unei întamplări) produce reacții subiective (emoții și sentimente).

Acestea produc, la rândul lor, răspunsuri cognitive (gânduri), urmate de un răspuns emoțional fiziologic (intensificarea respirației, creșterea presiunii arteriale, modificări la nivel hormonal), iar în final, de un răspuns comportamental (furie, evitare, fugă, etc).

Pentru a face față emoțiilor puternice este important să respiri adânc și să te concentrezi pe acest lucru, înainte de a acționa. Ai putea, de asemenea, să iei în considerare câteva aspecte precum:

Identifică emoția pe care o resimți (Când permitem emoțiilor să se arate și să se exprime, ele vor trece mai ușor, permițându-ne eliberarea. Așa vom învăța cum să facem față lor și nu ne vor copleși, luându-ne pe nepregătite.

Evitarea lor duce la dezvoltarea unei frici mai mari de a le resimți, intrând într-un cerc vicios.)

Identifică ce nevoie a ta se ascunde în spatele acestei emoții și întreabă-te cum ți-ai dori să acționezi?

Gândește-te ce efect are acest comportament al tău asupra ta și a celor din jur și dacă se potrivesc aceste reacții cu valorile tale morale.

Te ajută să îți imaginezi ce altceva ai face pentru a reacționa cât mai potrivit și să te gândești dacă există cineva care să îți poată oferi îndrumare în acest sens.

Nu uita că emoțiile intense vin, deseori, ca răspuns la situații de stres. Astfel, poți face apel la modalități de reducere a stresului: practică sportul, meditația, comunică, pune în practică hobby-urile, fii recunoscător, identifică lucrurile bune din viața ta, fii binevoitor cu ceilalți.

Să ne permitem să experimentăm o gamă cât mai variată de emoții, deoarece diversitatea și frecvența lor, în viața noastră, dezvoltă o capacitate de reziliență mai mare și implicit, o stare de sănătate mai bună.

Un articol scris in colaborare cu revista Psychologies,noiembrie 2018, si publicat pe: https://psychologies.ro/cunoaste-te/cum-gestionam-corect-emotiile-puternice-2169348

Reclame

Parintii in varsta si iubirea dificila


Dorinta de a avea copii poate avea radacini diferite, atat constiente, cat si inconstiente, aspecte care sunt, de cele mai multe ori, ambivalente.

Poti sa-ti doresti copii dintr-un sentiment de autoimplinire, de plenitudine. Pentru altii, poate fi o modalitate de „a intra in randul lumii“, de a simti ca sunt integrati in societate.

Poate avea legatura cu moartea cuiva drag (umple „un gol“) sau poate aparea din nevoia de a relua contactul cu copilaria pierduta.

coperta-febr

Are rolul de a celebra relatia de cuplu, de iubire sau vine din din teama de singuratate (in special, la batranete). Poate aparea si din dorinta de simbioza, de a trai o iubire autentica, neintalnita in relatiile amoroase etc.

In mentalitatea romaneasca, dar si in alte culturi, exista ideea conform careia copilul pe care l-ai nascut, l-ai crescut si caruia i-ai fost alaturi in procesul sau de dezvoltare, are datoria sa intoarca acest devotament atunci cand parintii imbatranesc, ingrijindu-i.

Nimic in neregula pana aici; exagerarea apare cand iti dedici viata ingrijirii lor din recunostinta, culpabilitate („si ei s-au chinuit pentru mine“) ori din presiunile exprimate mai mult sau mai putin fatis chiar de catre parinti.

Desigur, responsabila este modalitatea in care am fost formati, mesajul pe care l-am primit de-a lungul timpului despre cine suntem si care este rolul nostru in propria viata.

Felul in care ai grija de parintii in varsta tine si de societatea in care ai crescut. Sistemul romanesc nu sustine suficient persoanele de varsta a treia, nici din punct de vedere financiar, nici prin crearea de centre specializate, bine puse la punct.

Astfel, neavand locuri unde isi pot petrece batranetea intr-un mod placut, cu activitati ce vin in intampinarea nevoilor lor, apare nevoia de o implicare mai mare din partea copiilor ajunsi acum adulti.

Pe langa relatiile cu familia, prietenii, colegii, oamenii au nevoie si de activitati si interese proprii, in care ceilalti nu sunt neaparat implicati.

Daca interesele acestea se suprapun permanent peste interesele comune, generale, „ale familiei“, in acest caz nu vom mai putea exprima cine suntem noi cu adevarat si vom deveni slujitorii nevoilor altora.

Supusi sau razvratiti?

Relatia cu parintii este un reper la care ne raportam intreaga viata, mai ales inconstient, acest lucru punandu-si amprenta si asupra altor contexte sociale.

O atitudine supusa fata de parinti, in care ne este teama sa ne exprimam nevoile, gandurile, sentimentele, valorile, se poate generaliza intr-o trasatura caracteriala.

Devenim astfel supusi si in relatie cu ceilalti: partenerul de cuplu, colegii de serviciu, anumiti prieteni, in special cu cei pe care ii percepem drept autoritari.

De asemenea, aceasta atitudine poate trezi un sentiment de revolta permanenta fata de persoanele autoritare, cu pozitii sociale superioare, cu atitudini impunatoare, conturandu-se o lupta continua, inconstienta, impotriva propriilor parinti autoritari.

Ambele situatii sunt fetele aceleiasi monede – practic, pierdem contactul cu noi insine, cu prezentul, ancorandu-ne intr-un trecut dureros, ca intr-un labirint fara iesire.

Regresia parintilor

Agatarea simbiotica de copil, la varsta adulta a acestuia reprezinta adesea o expresie a conflictelor nerezolvate din propria copilarie.

Mai exact, parintele cauta in copilul sau un inlocuitor al parintelui cu care a avut o legatura nesanatoasa.

Atunci cand copilul este mic, parintele il rasfata, iar mai tarziu ii va cere sa il ingrijeasca, sa-l protejeze, agatandu-se de el, nepermitandu-i sa-si construiasca viata lui, sa fie independent.

Metoda de manipulare

Copilul este legat de parinti, in special de mama, formandu-se intre ei, de la varste foarte fragede, o dependenta simbiotica puternica.

In conditiile in care parintele sufera de boli organice sau este depresiv, sufera si copilul, iar acest lucru il poate face vulnerabil la manipularile parintilor.

Astfel, in familiile in care exista suferinte mari neintegrate, copiii, chiar si adulti fiind, raman prizonieri ai sistemului si nu se pot apara adecvat in fata cerintelor sau presiunilor emotionale ale parintilor.

Cum sa nu ne lasam manipulati

Intelegerea acestor incurcaturi simbiotice este esentiala pentru rezolvarea lor, insa, fiind inconstiente, este destul de greu sa o facem singuri, fara suport terapeutic specializat.

Este important sa constientizezi faptul ca parintii sau bunicii care incearca sa te manipuleze, sa te determine sa ii „salvezi“, o fac pentru ca au in experienta lor de viata traume nerezolvate.

Daca iti propui sa le rezolvi tu, lasandu-te ancorat in mirajul acestei dependente, gandirea devine una magica, specifica copilului.

Nu poti salva pe cineva care nu-si doreste sa abordeze trauma, sa lucreze cu ea. De asemenea, este important sa te simti bine tu cu tine, sa iti urmezi propriile voci interioare.

Gandirea critica si vointa sanatoasa sunt esentiale pentru pastrarea autonomiei, iar o vointa sanatoasa se naste acolo unde exista delimitarea clara de ceea ce vor ceilalti de la tine, cunoscandu-ti limitele.

Solutii pentru o batranete demna

Ajutorul pe care il putem oferi depinde de vul­ne­rabilitatile parintilor, precum si de disponibilitatea noastra, din punctul de vedere psiho-emotional, al timpului, financiar etc.

Pentru a nu-i transforma in dependenti, batranii au nevoie sa-si reconsidere statutul actual, sa il vada ca pe o etapa fireasca, in care sa reinvesteasca viata cu sens, prin intermediul unor activitati ce tin de pasiuni, tabieturi, de lucruri ce nu au fost explorate inca si la care au ravnit indelung.

Pastrarea contactelor sociale este foarte importanta, activitatile de rutina, cresterea nepotilor sau un animal de companie ii pot mentine activi; in fond, depresia – tulburarea des intalnita printre varstnici – este boala inactivitatii.

Evaluarea realitatii

Sa ai grija de cineva nu inseamna acelasi lucru pentru toata lumea. O persoana anxioasa va veni permanent in intampinarea nevoilor celuilalt, va anticipa pericolele la care este supus, le va evita permanent, infantilizandu-l pe cel la care se raporteaza.

O persoana matura va fi constienta de propriile limite („pana aici pot sa ofer“), pastreaza respectul fata de parinte, il vede si il trateaza ca pe o persoana cu capacitati proprii, este in contact cu realitatea prezenta („asta se poate face aici, acum“).

Sentimentul de vina

Cand devii salvator pentru parintii sau bunicii tai, vrei, de fapt, sa te salvezi pe tine – atitudinea micutului care doreste sa-si ajute parintii pentru a primi, la randul lui, sprijinul, atentia si recunostinta lor.

Probabil ca acest lucru nu se intampla doar in raport cu parintii sau bunicii, sentimentul de vina iesind la iveala in situatii in care „ar fi trebuit sa faci mai mult“, ca si cum n-ai fi suficient prin ceea ce esti deja.

Renuntarea la fantasma de salvator este eliberatoare abia atunci iti dai seama cand si ce poti face pentru cineva, care este granita.

Personalitati dependente

Cei care isi dedica viata ingrijirii altor persoane sunt, la randul lor, dependenti. In aceste relatii simbiotice nesanatoase, intotdeauna sunt incalcate granitele personale (fizice, psihice, sociale), atat de o parte, cat si de cealalta.

Asta inseamna „sa-ti pui viata in cui“, sa te imbraci cu haina altcuiva, sa fii departe de tine, sa nu te iubesti.

Eu cred ca cea mai mare bucurie pe care i-o poti face unui parinte e sa vada ca devii ceea ce esti, ca dai sens vietii tale.

Responsabilitatea pentru propria viata presupune curajul sa te confrunti cu suferinte psihice si sa renunti la solutii rapide si comode.

Inseamna totodata sa fii perseverent in procesul tau de cunoastere si vindecare, sa integrezi istoria ta personala cu tot ceea ce inseamna asta, sa-ti permiti sa fii fericit.

Nevoile psihoemotionale la varsta a treia

De multe ori, persoanele care se pensioneaza traiesc un adevarat travaliu de valorificare a vietii.

Pentru unii, profesia a constituit o parte importanta a identitatii lor, iar pierderea acestui pol poate duce la depresii, la crearea unei lipse de sens, lucru ce vine „la pachet“ cu o atitudine hazardata, afectand si cuplul, familia, legaturile sociale.

Altii considera pensionarea o descatusare de la constrangerile muncii si performantei, intrand intr-o perioada de cautare a placerilor, investind atentie si interes in pasiuni, calatorii, in dezvoltarea contactelor sociale, in activitati de voluntariat, in cresterea nepotilor etc.

Cert este ca, la orice varsta ne-am afla, avem nevoie sa dam sens vietii pe care o traim, sa regasim intelepciunea, activitatea si armonia.

Autonomia

Cu totii avem nevoie de un contact strans si de autonomie, notiuni antagonice, dar, evident, devine autodistructiv sa te agati de altii, sa ii lasi sa-ti construiasca drumul tau in viata…

Intr-un fel vorbim despre legatura dintre o mama si nou-nascutul ei, si altfel ne raportam atunci cand, dupa ani, bebelusul a ajuns la varsta maturitatii.

Daca nevoia de simbioza a fost satisfacuta la varste mici (parintii contribuind treptat la dezvoltarea autonomiei copiilor lor), intre acestia se va crea o legatura sanatoasa, iar sentimentele de culpabilitate, indatorire sau sacrificiu personal fata de parinti nu se vor insinua niciodata.

Se naste sentimentul de responsabilitate fata de sine, ce coexista in armonie cu respectul si interesul fata de parinti.

cropped-semnatura2-e1407930455540.jpg

Articol scris in colaborare cu revista Psychologies – ed. februarie 2016

https://psychologies.ro/anchete-si-dosar/parinti-in-varsta-si-iubirea-dificila-2150724

Sensul vietii


femeie-pe-banca-in-naturaPsychologies: Aveti pacienti care sa se planga de lipsa sensului in viata?

Andreea Serpegean: Persoanele care vin la terapie adesea se confrunta cu un set de intrebari, mai mult sau mai putin articulate, legate de sensul vietii lor.

In cazul acestor persoane, cea mai evidenta este prezenta unui „gol“, a unui vid launtric, o tristete apasatoare ce ii insoteste in calatoria lor existentiala.

 

Cand si in ce contexte poate aparea aceas­ta in­terogatie (destul de abstracta…)? In adolescenta? In perioadele de criza? In depresie?

A. S.: Cand obiectivele lor personale se afla intr-un raport decalat fata de activitatile cotidiene, viata pare ca nu-si urmeaza sensul. Totul se misca contra vantului si viata nu „curge“ prin noi.

Intrebarile existentiale pot aparea la orice varsta, sensul vietii evolueaza in functie de prioritati, de nevoi, de contextul de viata. Maslow, teoretician al actualizarii de sine, a propus un model evolutionist privind ierarhia nevoilor umane.

Motivele fundamentale ale supravietuirii sunt cele fiziologice (aer, hrana, apa, somn, igiena, etc.), iar daca acestea sunt satisfacute, individul se concentreaza pe nevoi mai inalte (siguranta, dragoste, apartenenta, identitate, pretuire de sine).

La final apar nevoile de autoactualizare (nevoi cognitive, estetice, de a fructifica la maximum propriul potential, cat si potentialul speciei umane).

Pentru a evolua pe scara acestor nevoi, asa cum am mai precizat, este nevoie ca fiecare nevoie anterioara sa fie satisfacuta.

In orice traseu personal existential exista momente critice, in care sensul vietii este reevaluat, in special in momentele de tranzitie, cum ar fi perioada adolescentei, cea de la mijlocul vietii si pensionarea.

In adolescenta, individul se afla in cautarea propriei identitati, trecand de la imitarea modelului parental, la opozitia fata de acesta, ca, mai apoi, sa-si formeze propriul sistem de valori si credinte.

El filtreaza ceea ce a primit de la modelele cu care a intrat in interactiune, construindu-se un model unic, personal.

In jurul varstei de 35-50 ani apar, adesea, indoieli legate de propria existenta, constientizarea faptului ca viata e finita, probleme legate de sanatate, plecarea copiilor, rutina deprimanta, lipsa motivatiei la locul de munca, devitalizarea relatiei de cuplu.

Toate acestea si o multime de alti factori facand ca alegerile noastre anterioare sa fie puse sub umbrela incertitudinii: „Oare mi-am atins obiectivele?“, „sunt eu fericit cu toate astea?“, „as fi putut mai mult?“ etc.

Uneori, un esec pe un singur plan poate pune sub semnul indoielii intreaga existenta, ca si cum un soi de disperare ne-ar poseda intreaga faptura… ceea ce ne face sa luam decizii pripite ori sa cadem in stari de depresie.

Toate aceste interogatii nu au o consecinta defavorabila obligatorie, ci uneori ne determina sa ne reconstruim personalitatea, existenta, imbogatindu-ne experienta de viata printr-un nou sens dat acesteia.

La varsta pensionarii, viata isi pierde sensul pentru o parte dintre noi, mai cu seama pentru aceia care au investit foarte multa energie si devotament in planul carierei.

Pentru altii, ar putea insemna o noua viata, prin reluarea sau redescoperirea pasiunilor, timpul capatand alte valente, punand pret pe calitatea acestuia si nu pe cantitate; ori poate insemna chiar o cursa contracronometru catre acumularea „micilor placeri ale vietii“ de care s-au privat de-a lungul existentei.

 

Ce le spuneti la terapie?

A. S.: Nu exista un „discurs“ anume in acest sens, totul adaptandu-se in functie de personalitatea individului, de contextul sau de viata actual, de ex­perientele personale, de resursele si limitele fiecaruia.

Ceea ce este important, din punctul meu de vedere, este regasirea interioara atunci cand te simti strain de tine, cat si modalitatea de perceptie a propriei vieti (felul in care traiesti ceea ce ai deja).

De asemenea, de multe ori, constat ca oamenii nu-si dau voie sa fie fericiti, iar una dintre intrebarile pe care le adresez este legata de acest aspect. Suna straniu, nu? In fond, cine nu si-ar dori sa fie fericit?

Se cunoaste faptul ca noi, ca indivizi, actionam atat constient, cat si inconstient in activitatea zilnica, in alegerile pe care le facem permanent.

Din cauza anumitor experiente de viata, a viziunii asupra existentei abordate si traite de propriii parinti, chiar daca, la nivel constient, ne dorim fericirea, miscarile sufletului ne duc catre autosabotarea propriei fericiri.

 

Care sunt povestile oamenilor care au venit la dvs., la terapie, si s-au plans de lipsa sensului? Cum au ajuns acolo?

A. S.: Unele persoane vin la terapie la initiativa celor din jur (familie, prieteni etc.), iar altele aleg constient si asumat acest drum.

Cei care vin „impinsi de la spate“ de multe ori renunta usor, nefiind inca pregatiti sa „dea ochii“ cu propriul adevar.

Printre acestia, am observat o frecventa mai mare a persoanelor dependente (de alcool, jocuri de noroc, abuz de substante halucinogene) si a persoanelor depresive, inca ancorate intr-un sistem rigid de credinte.

Cei care raman la carma vietii lor, chiar si atunci cand strabat furtuni infricosatoare, au o rata a succesului mai mare spre indeplinirea obiectivelor propuse la venirea in terapie.

Pierderea locului de munca, moartea unei persoane dragi, rupturi amoroase, imbolnavirea, singuratatea, chiar si viata rutiniera sau o personalitate cu tendinte catre perfectionism sunt adesea motivele promotoare ale persoanelor care-si adreseaza intrebari existentiale si vin la terapie, avand nevoie de sustinere si ghidare in procesul lor de reintalnire cu sine.

 

Ce ii sfatuiti sa faca spre a gasi mai mult sens in activitatile lor cotidiene ?

A. S.: Eu cred ca viata nu are un singur sens. Viata are multiple sensuri si, de asemenea, totul se afla intr-un raport evolutiv de-a lungul existentei. Fiecare etapa de varsta vine incarcata cu sensurile ei.

A fi in contact cu sine, a fi receptiv la semnalele transmise de propriul corp, a-ti asuma faptul ca ai propriile limite si a accepta incertitudinea ca pe o parte fireasca in viata noastra, sunt cateva dintre mesajele pe care le transmit, atunci cand clientii mei se simt aruncati in haosul existential.

De asemenea, pastrarea/multiplicarea contactelor sociale poate aduce noi perspective asupra felului in care percepi lumea, capatand o viziune mai flexibila: dezvoltarea propriei creativitati atat in profesie, cat si in viata de zi cu zi.

Este importanta pastrarea unui echilibru intre a oferi si a primi, astfel incat sa nu devii o persoana exclusiv centrata pe sine, dar nici sa simti ca „te scurgi“ de energie si resurse investind in ceilalti.

Trebuie sa procedezi astfel incat sa te simti eficient la locul de munca dar si sa investesti timp si resurse in pasiunile tale.

Conteaza foarte mult sa-ti dai voie sa traiesti experienta iubirii si sa-ti construiesti o familie bazata pe valori precum respect, autonomie in echilibru cu simbioza.

De asemenea, sa-ti permiti sa te relaxezi, chiar daca modalitatea prin care alegi sa faci asta inseamna sa „pierzi timpul“, in acceptiunea altora sau chiar a ta – toate acestea pot aduce un plus de valoare vietii.

Un alt factor important, in viata unei persoane il reprezinta banii sau acumularea de lucruri materiale. S-a constatat faptul ca banii nu reprezinta un scop in sine, ci un mijloc pentru a indeplini sensul vietii.

Corelatia dintre bani si fericire exista atunci cand acestia duc la indeplinirea unor nevoi de baza (hrana, sanatate, casa, studii), insa dupa satisfacerea acestor nevoi, corelatia scade semnificativ. Bogatia materiala nu aduce, obligatoriu, cu sine si bogatie spirituala/emotionala.

 

Ideea unui scenariu unic de viata (mariaj, copii, etc.) e valabila pentru toti? Gasesc toti sensul in ea?

A. S.: In lipsa crearii unui sens unic al vietii, nu ne ramane decat sa acceptam sensul conventional, impus de societate: a avea o casa, o casnicie, cel putin un copil si un loc de munca presupune implinirea existentei.

Suntem atat de diferiti si de frumosi in esenta noastra, incat ideea unui scenariu unic de viata ne-ar pozitiona, pe tabla unui sah, doar in postura de pioni.

Asa cum K.G. Durkheim (2011) spunea „Omul se regaseste la el, acolo unde se bucura de o unitate perfecta, cu ceva care face parte din sine insusi“.

 

Cum extragem, de fapt, sensul experien­telor noastre? Meditand la ele etc.?

A. S.: Pentru a primi raspunsurile potrivite este nevoie sa adresam intrebarile potrivite. Iesirea de pe pilot automat si de a fi un navigator constient, reprezinta o modalitate prin care poti deveni creator al propriei realitati.

Meditatia poate reprezenta o cale prin care poti obtine raspunsurile de care ai nevoie. Nu cred ca este necesar sa ai un plan extrem de bine controlat pentru a da sens vietii tale, ci, mai degraba, sa fii creativ.

Este important sa traiesti in prezent si sa fii usor adaptabil schimbarilor, „sa fii pe jumatate sigur, dar dedicat cu totul“, asa cum spunea renumitul psiholog american G. Allport.

Viata noastra capata sens atunci cand exista actiune, activitate, intelepciune si armonie.

semnatura

 

 

 

Un articol scris in colaborare cu revista Psychologies – Ed. Decembrie 2015

Cum facem fata la serviciu cand ne-am pierdut motivatia


Motivatia ne face sa actionam pentru a ne satisface anumite nevoi, pentru a ne redobandi echilibrul psihologic si fiziologic, iar in ceea ce priveste locul de munca, motivatia este corelata in mod direct cu satisfactia.ilustratie-sah

Activitatea profesionala fiind plurimotivata, putem vorbi de motivatia care vine din exterior sau interior: cea care necesita un efort intens de mobilizare voluntara, precum salariu, promovare, prestigiu, aprecierea celorlalti, teama de pedeapsa, critica, retrogradarea, competitivitatea etc.

Sau care implica un efort voluntar relativ scazut: curiozitatea, aspiratia spre competenta, producerea placerii prin insasi activitatea desfasurata. Cand vine vorba de cariera, elementele care ne motiveaza sanatos tin de motivatia intriseca.

Semnificatia job-ului

Munca ne-a ajutat sa supravietuim, sa ne adaptam contextului de viata, sa evoluam. Civilizatia umana s-a construit in urma muncii, oamenii au construit orase, fabrici, au dezvoltat industria si infrastructura – asadar, munca are un rol important in viata noastra, intrucat ne sporeste statutul economic, identitatea personala, legaturile sociale si functia independenta.

Cu toate astea, pentru fiecare persoana, munca poate insemna ceva diferit. Unii oameni merg la serviciu doar pentru a castiga niste bani cu care sa-si asigure traiul zilnic, punand poate mai mult accent pe viata de familie, pe hobby-uri, pe relatiile sociale.

Altii vad aceasta activitate ca pe un mijloc de a evolua profesional, spiritual, imbinand efortul depus cu pasiunea si devotamentul. In aceste conditii, job-ul devine o extensie a personalitatii individului, o modalitate de implinire personala.

Salariul

In societatea in care traim, statutul economic are o importanta deosebita. De aceea, in alegerea locului de munca, salariul este un factor motivator substantial.

Exista un prag financiar pana la care venitul asigura supravietuirea, satisfacand nevoile de baza (hrana, igiena, adapost, nevoia de siguranta etc.), moment in care salariul are o importanta extrem de mare.

Daca aceste nevoi de baza au fost satisfacute, omul poate aspira la un nivel superior, devenind preocupat si de alte aspecte ale vietii (nevoi sociale, respect, recunostinta, putere, explorare, autoimplinire, frumusete etc.).

Dorinta de evolutie, de a ne descoperi potentialul latent si de a-l activa, pentru a trai o viata mai buna, sta in noi, primii pasi in acest sens fiind identificarea nevoilor si stabilirea obiectivelor personale.

Avand in vedere faptul ca aproximativ jumatate din timpul unei zile, in care suntem activi, il petrecem la locul de munca, desfasurand aceeasi activitate pe parcursul mai multor ani, este de preferat ca slujba sa ne aduca mai multe satisfactii, nu doar un venit.

In caz contrar, este posibil sa apara nemultumirea, dezinteresul fata de activitatea desfasurata, apatia, lipsa entuziasmului in viata personala etc.

Dezamagire, tristete, furie, senzatia de plafonare – cum le gestionam

Metodele de gestionare a starilor negative se diferentiaza in functie de durata. Daca le experimentam pe o perioada scurta de timp si nu se repeta frecvent, este bine sa ne axam pe dezvoltarea si practicarea in timpul liber a hobby-urilor, activitatilor care ne ofera placere, compensand astfel starile negative de la serviciu.

In schimb, daca aceste trairi anxioase si depresive continua sa se manifeste foarte des, as recomanda o analiza personala mai profunda (recunoasterea nevoilor proprii, stabilirea obiectivelor pentru urmatoarea perioada, dezvoltarea unor metode de accesare a resurselor personale pentru atingerea acestor obiective, conectarea cu sine si cautarea unor solutii de imbunatatire a activitatii de rutina la locul de munca, imbunatatirea metodelor de comunicare cu colegii, superiorii sau subalternii, stabilirea unor noi obiective, controlul eficient al emotiilor personale), transferul in alte departamente ori schimbarea serviciului.

Controlul propriei vieti

Pentru a avea control asupra propriei vieti, este important sa invatam sa traim in prezent, „aici si acum“. Asta inseamna sa devenim constienti de ceea ce facem in momentul actual.

Frustrarile de la serviciu ne pot destabiliza starea psihica si emotionala, iar daca aceste tensiuni „le aducem“ acasa, ne pot afecta relatia de cuplu, ori calitatea timpului acordat copiilor.

Nu este usor sa delimitam aceste domenii ale vietii, mai ales cand este vorba de starile noastre interioare, dar nu imposibil.

Meditatia, practicarea exercitiilor de respiratie, desfasurarea unor activitati placute, care te relaxeaza, sportul, sunt extrem de eficiente.

De exemplu, fa pe jos o parte din drumul spre casa, concentrandu-te pe respiratie, golindu-ti mintea de orice alt gand. Pastreaza o atitudine pozitiva: orice problema are si o solutie!

Cu cat reusesti sa te detensionezi, cu atat vei descoperi si alte perspective de a vedea lucrurile. Gaseste si centreaza-te pe acele lucruri care-ti dau o stare de bine.

Discuta cu partenerul/partenera sau cu un prieten bun despre problemele tale. Acorda-ti timpul si spatiul de care ai nevoie pentru a intra in contact cu tine. Seara este un sfetnic bun!

A uita de sine…

… inseamna a trai viata pe pilot automat, inseamna ca nu suntem in acord cu propria fiinta si actiunile noastre sunt prea putin constiente, traind mai degraba in trecut, decat in prezent.

In momentul in care satisfactia la locul de munca s-a diminuat considerabil ori anhedonia a devenit un stil de viata, este momentul sa ne repozitionam in propria existenta.

Sa regasim placerea si frumosul in viata personala sunt lucruri vitale, atat din punct de vedere psihic si emotional, cat si fizic.

Propria valoare

Neincrederea in sine poate deveni un factor pertur­bator in procesul nostru de evolutie profesionala.  Cand simtim ca suntem „prea putin“, „prea mici“, „fara putere“ pentru a creste pe plan profesional, este important sa stabilim unde vrem sa ajungem. Avem abilitatile necesare pentru asta? Daca nu, le putem dezvolta?

A cui este, de fapt, vocea care spune „nu poti“? Pentru a-ti cladi sentimentul propriei valori, creeaza-ti asteptari mari, dar realiste, dezvolta-ti aptitudinile si talentele, fii tolerant/a cu ritmul tau, recunoaste-ti realizarile, compara-te cu tine in situatii anterioare,  nu cu colegii tai.

Cand schimbam serviciul foarte des

Instabilitatea la locul de munca se poate explica prin slaba cunoastere a propriei persoane, prin dorinta de libertate interpretata ca lipsa angajamentului, imaturitate emotionala exprimata prin rezistenta scazuta la frustrari, lipsa unor abilitati dezvoltate in comunicare, toleranta scazuta la activitatile de rutina, aspiratii catre posturi pentru care nu am dezvoltat suficiente abilitati, oferta salariala ca singurul aspect motivator pentru selectarea unui post.

Ce e de facut

Cauta activ un nou loc de munca, fara a exclude reconversia profesionala sau participarea la anumite cursuri de calificare/specializare.

Mareste gradul de satisfactie din viata personala prin dezvoltarea unor noi pasiuni sau practicarea celor vechi, a sportului, ca modalitate de echilibrare psihica si fizica, prin petrecerea timpului liber in compania unor persoane cu care rezonezi.

La serviciu, nu uita de micile pauze de respiro, personalizeaza-ti spatiul de lucru, fa-l cat mai placut.

Planifica-ti timpul, pentru a evita supraincarcarea.

Comunica eficient cu colegii si superiorii.

Cauta sprijinul altor persoane.

Intrebari necesare

Atunci cand ne simtim in impas si ne gandim sa ne schimbam locul actual de munca, este necesar sa reflectam la aceasta schimbare care atrage dupa sine lucruri placute, dar si lucruri mai putin confortabile.

Care sunt beneficiile (materiale, psihice, fizice, etc.) actuale ale job-ului?

Care sunt dezavantajele actualului post?

Se pot remedia aceste aspecte?

Sunt lucruri care tin doar de mine?

Daca da, cum anume as putea actiona?

Daca nu, ce altceva mi-ar placea sa fac? Ce anume stiu sa fac?

Cum anume va fi influentata viata mea de aceste lucruri? Cine altcineva va mai fi afectat?

Acestea sunt doar cateva intrebari care ne pot clarifica viziunea despre ceea ce se intampla in prezent, precum si despre ceea ce ne dorim pe viitor.

semnatura

 

 

 

Articol realizat in colaborare cu revista Psychologies, editia aprilie 2015

http://www.psychologies.ro/cunoaste-te-2/job/cum-facem-fata-la-serviciu-cand-ne-am-pierdut-motivatia-2145615/2

Cine moare?!


moartea si renasterea

Imi place sa citesc si sa scriu, iar poezia este o expresie a sufletului meu. De aceea, va impartasesc si voua versurile poetului Pablo Neruda, care a reusit sa transmita, prin aceste randuri, o gama larga de trairi interioare pe care, cu siguranta, le-am impartasit cu totii,  dar si un mesaj puternic motivational sosit odata cu trezirea constiintei… caci, omul nu este doborat decat de suferinta pe care o resimte ca fiind fara sens, si creste prin cea careia ii cunoaste scopul.

       

     

CINE MOARE?

                           de Pablo Neruda

Moare cate putin cine se transforma in sclavul
obisnuintei, urmand in fiecare zi aceleasi
traiectorii; cine nu-si schimba existenta; cine nu
risca sa construiasca ceva nou; cine nu vorbeste cu
oamenii pe care nu-i cunoaste.

Moare cate putin cine-si face din televiziune un guru.
Moare cate putin cine evita pasiunea, cine prefera
negrul pe alb si punctele pe „i” in locul unui
vartej de emotii, acele emotii care invata ochii sa staluceasca,
oftatul sa surada si care elibereaza sentimentele inimii.

Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este
nefericit in lucrul sau; cine
nu risca certul pentru incert pentru a-si indeplini un vis; cine
nu-si permite macar o data in viata sa nu asculte sfaturile
„responsabile”. Moare cate putin cine nu calatoreste; cine nu
citeste; cine nu asculta muzica; cine nu cauta harul din el insusi.

Moare cate putin cine-si distruge dragostea; cine nu se lasa ajutat
Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si de mila si
detestand ploaia care nu mai inceteaza. Moare cate putin cine
abandoneaza un proiect inainte de a-l fi inceput; cine nu intreaba
de frica sa nu se faca de ras si cine nu raspunde chiar daca
cunoaste intrebarea. Evitam moartea cate putin, amintindu-ne
intotdeauna ca „a fi viu” cere un efort mult mai mare decat simplul
fapt de a respira. Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o
fericire splendida. Totul depinde de cum o traim…

Daca va fi sa te infierbanti, infierbanta-te la soare

Daca va fi sa inseli,inseala-ti stomacul.

Daca va fi sa plangi, plange de bucurie.

Daca va fi sa minti, minte in privinta varstei tale.

Daca va fi sa furi, fura o sarutare.

Daca va fi sa pierzi, pierde-ti frica.

Daca va fi sa simti foame, simte foame de iubire.

Daca va fi sa doresti sa fii fericit,
doreste-ti in fiecare zi…

Stiu EU ce e mai bine pentru TINE!(?)


Multe abuzuri se produc sub forma ajutorarii celuilalt, asa cum  bine sintetizeaza sintagma “drumul spre iad este pavat cu intentii bune”. Se intampla adesea, prin “bunavointa” sa ajungem sa devenim calaii altora.

Cum se produce acest lucru?

Karpman a prezentat, printr-un triunghi, trei pozitii reprezentative pentru crearea dramei, a jocului psihologic. Rolurile jucate in acest joc psihologic sunt urmatoarele: Victima, Persecutor si Salvator.

a

Participantii pot intra in joc adoptand o pozitie, iar pe parcursul actiunii isi pot schimba rolurile, triunghiul rotindu-se in cele doua sensuri.

Rolul cel mai important, chiar daca se afla intr-o pozitie inferioara, il are Victima. Daca ea nu ar exista, celelalte doua roluri si-ar pierde functia.

Un exemplu graitor in acest sens este cel al soarecelui si al pisicii, pe care il regasim in celebrul desene animat Tom si Jerry. 

finished-tomandjerryfightingAtunci cand motanul este pe punctul de a manca soarecele, se opreste (pentru ca daca l-ar manca, jocul s-ar incheia). Soarecele scapa si isi bate joc de motan (Victima devine Persecutor), iar jocul reincepe spre deliciul telespectatorilor.

Un alt exemplu, din viata de zi cu zi, ar fi acesta:

Victima: “Ma simt ingrozitor in aceasta situatie, plin de datorii.” (cerere de ajutor)

Salvatorul: “Poate ar trebui sa-ti reevaluezi situatia si sa nu mai cheltuiesti atat de mult.” (salvatorul preia puterea asupra victimei, descalificandu-l, “stiu eu mai bine de ce ai nevoie”, astfel pozitia salvatorului il dezvaluie pe persecutor)

Victima: “Sigur ca am facut asta. Dar si in aceste conditii, tot nu ma ajung cu banii.” (mesajul transmis de Victima este acela ca a reevaluat deja situatia transmitandu-i Salvatorului  “ma consideri atat de incapabil, habar n-ai despre ce vorbesti.” si astfel, din pozitia de Victima devine Persecutorul Salvatorului refuzat)

Acest joc psihologic poate lua multe forme (in cuplu, in relatiile copil-parinte, la serviciu, etc) insa de fiecare data finalul este unul negativ, niciunul dintre actorii implicati neiesind castigator.

Ti se intampla, adesea, in interactiunile interpersonale sa tragi concluzii de genul “ma asteptam la asa ceva”, “mereu mi se intampla asta”, “toti sunt la fel”, “nimeni nu ma intelege”, “n-am sa reusesc niciodata”? Daca raspunsul este “da”, e posibil sa te aflii intr-o secventa repetitiva compulsiva a uneia dintre aceste pozitii.

Rolul de Victima este ghidat de credinta “nu ma pot descurca singur”, desconsiderandu-si propriile resurse in rezolvarea problemei. Astfel, Victima care cauta un Salvator considera ca resursele trebuie sa vina din exterior, pe cand Victima care cauta un Persecutor isi desconsidera valoarea umana, socotind ca nu merita respect ci, mai degraba, respingere. Intotdeauna va cauta, inconstient, persoane care sa-i confirme aceste credinte.

Rolul de Salvator este ghidat de credinta “ceilalti au nevoie de ajutorul meu pentru ca nu sunt suficient de buni ca sa se poata descurca pe cont propriu”. Salvatorul preia puterea asupra Victimei, facand prea mult fara sa-si dea seama. El are, inconstient, o dorinta de putere. Acesta ofera ajutor dintr-o pozitie de superioritate, unei persoane pe care o considera vulnerabila, fara sa constientizeze partea care ii revine lui in aceasta poveste, a distribuirii echitabile a poverilor in relatie.

Rolul de Persecutor este calauzit de credinta “sunt constient de puterea mea si am sa ti-o arat”. El desconsidera emotiile, demnitatea, respectul persoanelor afectate de actiunile sale, pedepsind, acuzand, criticand. Cu toate acestea, propria lor perceptie interna ar putea fi ca acestia sunt persecutati, ca ar fi victime. Desigur ca exista si cazuri in care Persecutorul cu buna stiinta si rea vointa, persecuta alte persoane, dar aici nu mai joaca un rol inconstient, ci totul este asumat la nivel constient, folosind o strategie.

Cand se intampla sa iesi dintr-o pozitie si sa intrii in alta?

De exemplu, Salvatorul care “s-a devotat” prea mult, obosit sa faca lucruri pentru altul si prea putin pentru el, incepe sa se simta Victima si sfarseste prin a deveni Persecutorul Victimei pe care a dorit sa o salveze.

Victima obosita de prea mult abuz si lipsa de control a situatiei, devine Persecutorul Salvatorului sau.

Ori obosita de prea mult abuz din partea Persecutorului sau, incepe sa se razbune si astfel devine Persecutorul Persecutorului sau care acum intra in pozitia de Victima (schimb de roluri).

Persecutorul care ajunge sa se simta vinovat pentru abuzurile sale, devine Salvatorul Victimei sale.

De ce oamenii folosesc aceste tipare disfunctionale in interactiune?

Relatiile traite in cadrul acestui triunghi dramatic sunt intense, oferindu-le participantilor stimulare afectiva si psihica destul de intense, de altfel nevoi umane fundamentale.  De asemenea, fiecare rol aduce recunoastere si contact uman.

De asemenea, orice actor prins in acest joc psihologic, nu este constient de rolul sau in interactiunile interpersonale, insa comportamentul lor este total justificat de experienta lor anterioara. Astfel, un Persecutor care se respecta pe sine este Victima mai intai, pentru ca violenta pe care o exercita este justificata din prisma trecutului de Victima care a suferit o nedreptate. Salvatorul uita, adesea, de propriile nevoi identificandu-se cu Victima pe care doreste s-o salveze, pentru ca si el a fost o Victima anterior.

Cum sa intrerupem acest cerc vicios?

Mutarea din acest Triunghi Dramatic este reprezentata de intrarea intr-o pozitie a Triunghiului Castigatorului: Vulnerabil, Asertiv, Grijuliu.

 b

O intrare intr-una dintre aceste trei noi pozitii se face prin constientizarea rolului in care ai putea intra si cunoasterea dinamicii triunghiului dramatic, cat si evitarea/refuzarea situatiilor care duc la o noua drama.

Rolul Vulnerabilului – aceasta persoana sufera, la fel ca Victima, insa se angajeaza in rezolvarea problemei, constientizandu-si pozitia, ascultandu-si nevoile, acordandu-se cu emotiile sale. Ea stie ca are optiuni, poate cere ajutorul, iar daca este refuzata cauta in alta parte.

Rolul Grijuliului – este preocupat sa ajute persoana vulnerabila si in acelasi timp, respecta capacitatile acesteia de a-si rezolva problema. Preia sarcini doar daca este dispus si  daca i se cere ajutorul. Daca nu este disponibil, afirma asertiv acest lucru si nu se simte vinovat.

Rolul Asertivului – scopul sau este de a-si apara drepturile fara a leza pe altcineva. Utilizeaza negocierea ca parte a procesului de rezolvare a problemei.

In incheiere, iti recomand un exercitiu eficient pentru constientizarea rolului in care te aflii raspunzand la urmatoarele intrebari:

  • Ce simt in legatura cu aceasta situatie? Ce mi-ar placea sa fac?
  • Cine isi asuma responsabilitatea pentru cine? Pentru cine imi asum responsabilitatea?
  • Imi folosesc capacitatile sa am grija de mine corespunzator?
  • Cine are puterea? Cum stiu asta?
  • Ce nu fac?
  • De ce anume am nevoie?
  • Permit celuilalt sa isi asume responsabilitatea pentru actiunile sale?
  • Imi folosesc puterea intr-um mod constructiv si corespunzator?
  • Am fost de acord sa fac mai mult decat imi doresc de fapt?
  • Fac mai mult de jumatate din treaba?
  • De ce anume am nevoie pentru a ma mobiliza?

       Pe curand,

 semnatura

Gandurile unui om il fac sa fie ceea ce este!


Omul este creatorul propriilor ganduri si de asemenea, este supus acestora. De ce spun asta?

Daca as asemui  mintea cu o gradina, as spune ca omul este gradinarul ei, iar semintele plantate sunt gandurile sale. Aceste seminte pot fi atent alese si sadite cu grija, dragoste si responsabilitate, de catre gradinar, creand o gradina ordonata, curata, sau acesta poate  planta seminte nefolositoare dezvoltandu-se buruieni care se vor inmulti si vor invada intreaga gradina.

Gandurile unui om creaza comportamentele acestuia, aceste comportamente au anumite consecinte care, daca se repeta, iau forma credintelor… si aceste credinte intaresc acele ganduri initiale. Este ca un lucru care se autoimplineste! Sau altfel spus: gandurile se cristalizeaza in obiceiuri, iar obiceiurile se solidifica in circumstante.

De exemplu, ura se reflecta in obiceiul de a acuza si de a fi violent, ceea ce duce la circumstante precum accidente sau persecutii. Pe cand, bunatatea/iertarea se reflecta in amabilitate solidificandu-se in protectie si aparare.controlul vietii

 Reintorcandu-ma la metafora gradinii, omul poate fi un gradinar constiincios sau neglijent. Atunci cand suntem negljenti fata de ceea ce gandim sau traim suntem supusi haosului, in consecinta suntem extrem de vulnerabili. In momentul in care intram in contact cu ceea ce experimentam, si ne dorim o cunoastere mai profunda a sinelui,  experientele zilnice devin un prilej de analiza personala. Astfel devenim constienti de propria forta in propria viata!  Circumstantele in care ne aflam sunt de fapt, create de  noi, nu noi suntem creatia conditiilor exterioare. Circumstantele sunt create pentru a primi lectii spirituale care ne vor ajuta sa crestem si sa ne dezvoltam, caci noi suntem fiinte progresive.

“Oamenii nu atrag ceea ce vor, ci ceea ce sunt!”

Circumstantele il pun pe om in adevarata lui lumina. El “atrage” acele imprejurari care ii confirma ceea ce reflecta despre el. Cand acest om  priveste deschis circumstantele in care a intrat, abandonand mecanismele de aparare (negarea, rationalizarea, etc), abia atunci va putea sa le foloseasca pentru a progresa, pentru a-si descoperi puterile. Privindu-ne partea intunecata, ne putem descoperi taria.

Gandurile pe care le incurajezi cel mai mult vor crea oportunitati! … Fii constient de ceea ce simti si gandesti, lucreaza cu tine, slefuindu-te precum un diamant, si vei ramane surprins de transformarile care vor aparea in propria-ti viata!

Cu drag,

semnatura