Parintii in varsta si iubirea dificila


Dorinta de a avea copii poate avea radacini diferite, atat constiente, cat si inconstiente, aspecte care sunt, de cele mai multe ori, ambivalente.

Poti sa-ti doresti copii dintr-un sentiment de autoimplinire, de plenitudine. Pentru altii, poate fi o modalitate de „a intra in randul lumii“, de a simti ca sunt integrati in societate.

Poate avea legatura cu moartea cuiva drag (umple „un gol“) sau poate aparea din nevoia de a relua contactul cu copilaria pierduta.

coperta-febr

Are rolul de a celebra relatia de cuplu, de iubire sau vine din din teama de singuratate (in special, la batranete). Poate aparea si din dorinta de simbioza, de a trai o iubire autentica, neintalnita in relatiile amoroase etc.

In mentalitatea romaneasca, dar si in alte culturi, exista ideea conform careia copilul pe care l-ai nascut, l-ai crescut si caruia i-ai fost alaturi in procesul sau de dezvoltare, are datoria sa intoarca acest devotament atunci cand parintii imbatranesc, ingrijindu-i.

Nimic in neregula pana aici; exagerarea apare cand iti dedici viata ingrijirii lor din recunostinta, culpabilitate („si ei s-au chinuit pentru mine“) ori din presiunile exprimate mai mult sau mai putin fatis chiar de catre parinti.

Desigur, responsabila este modalitatea in care am fost formati, mesajul pe care l-am primit de-a lungul timpului despre cine suntem si care este rolul nostru in propria viata.

Felul in care ai grija de parintii in varsta tine si de societatea in care ai crescut. Sistemul romanesc nu sustine suficient persoanele de varsta a treia, nici din punct de vedere financiar, nici prin crearea de centre specializate, bine puse la punct.

Astfel, neavand locuri unde isi pot petrece batranetea intr-un mod placut, cu activitati ce vin in intampinarea nevoilor lor, apare nevoia de o implicare mai mare din partea copiilor ajunsi acum adulti.

Pe langa relatiile cu familia, prietenii, colegii, oamenii au nevoie si de activitati si interese proprii, in care ceilalti nu sunt neaparat implicati.

Daca interesele acestea se suprapun permanent peste interesele comune, generale, „ale familiei“, in acest caz nu vom mai putea exprima cine suntem noi cu adevarat si vom deveni slujitorii nevoilor altora.

Supusi sau razvratiti?

Relatia cu parintii este un reper la care ne raportam intreaga viata, mai ales inconstient, acest lucru punandu-si amprenta si asupra altor contexte sociale.

O atitudine supusa fata de parinti, in care ne este teama sa ne exprimam nevoile, gandurile, sentimentele, valorile, se poate generaliza intr-o trasatura caracteriala.

Devenim astfel supusi si in relatie cu ceilalti: partenerul de cuplu, colegii de serviciu, anumiti prieteni, in special cu cei pe care ii percepem drept autoritari.

De asemenea, aceasta atitudine poate trezi un sentiment de revolta permanenta fata de persoanele autoritare, cu pozitii sociale superioare, cu atitudini impunatoare, conturandu-se o lupta continua, inconstienta, impotriva propriilor parinti autoritari.

Ambele situatii sunt fetele aceleiasi monede – practic, pierdem contactul cu noi insine, cu prezentul, ancorandu-ne intr-un trecut dureros, ca intr-un labirint fara iesire.

Regresia parintilor

Agatarea simbiotica de copil, la varsta adulta a acestuia reprezinta adesea o expresie a conflictelor nerezolvate din propria copilarie.

Mai exact, parintele cauta in copilul sau un inlocuitor al parintelui cu care a avut o legatura nesanatoasa.

Atunci cand copilul este mic, parintele il rasfata, iar mai tarziu ii va cere sa il ingrijeasca, sa-l protejeze, agatandu-se de el, nepermitandu-i sa-si construiasca viata lui, sa fie independent.

Metoda de manipulare

Copilul este legat de parinti, in special de mama, formandu-se intre ei, de la varste foarte fragede, o dependenta simbiotica puternica.

In conditiile in care parintele sufera de boli organice sau este depresiv, sufera si copilul, iar acest lucru il poate face vulnerabil la manipularile parintilor.

Astfel, in familiile in care exista suferinte mari neintegrate, copiii, chiar si adulti fiind, raman prizonieri ai sistemului si nu se pot apara adecvat in fata cerintelor sau presiunilor emotionale ale parintilor.

Cum sa nu ne lasam manipulati

Intelegerea acestor incurcaturi simbiotice este esentiala pentru rezolvarea lor, insa, fiind inconstiente, este destul de greu sa o facem singuri, fara suport terapeutic specializat.

Este important sa constientizezi faptul ca parintii sau bunicii care incearca sa te manipuleze, sa te determine sa ii „salvezi“, o fac pentru ca au in experienta lor de viata traume nerezolvate.

Daca iti propui sa le rezolvi tu, lasandu-te ancorat in mirajul acestei dependente, gandirea devine una magica, specifica copilului.

Nu poti salva pe cineva care nu-si doreste sa abordeze trauma, sa lucreze cu ea. De asemenea, este important sa te simti bine tu cu tine, sa iti urmezi propriile voci interioare.

Gandirea critica si vointa sanatoasa sunt esentiale pentru pastrarea autonomiei, iar o vointa sanatoasa se naste acolo unde exista delimitarea clara de ceea ce vor ceilalti de la tine, cunoscandu-ti limitele.

Solutii pentru o batranete demna

Ajutorul pe care il putem oferi depinde de vul­ne­rabilitatile parintilor, precum si de disponibilitatea noastra, din punctul de vedere psiho-emotional, al timpului, financiar etc.

Pentru a nu-i transforma in dependenti, batranii au nevoie sa-si reconsidere statutul actual, sa il vada ca pe o etapa fireasca, in care sa reinvesteasca viata cu sens, prin intermediul unor activitati ce tin de pasiuni, tabieturi, de lucruri ce nu au fost explorate inca si la care au ravnit indelung.

Pastrarea contactelor sociale este foarte importanta, activitatile de rutina, cresterea nepotilor sau un animal de companie ii pot mentine activi; in fond, depresia – tulburarea des intalnita printre varstnici – este boala inactivitatii.

Evaluarea realitatii

Sa ai grija de cineva nu inseamna acelasi lucru pentru toata lumea. O persoana anxioasa va veni permanent in intampinarea nevoilor celuilalt, va anticipa pericolele la care este supus, le va evita permanent, infantilizandu-l pe cel la care se raporteaza.

O persoana matura va fi constienta de propriile limite („pana aici pot sa ofer“), pastreaza respectul fata de parinte, il vede si il trateaza ca pe o persoana cu capacitati proprii, este in contact cu realitatea prezenta („asta se poate face aici, acum“).

Sentimentul de vina

Cand devii salvator pentru parintii sau bunicii tai, vrei, de fapt, sa te salvezi pe tine – atitudinea micutului care doreste sa-si ajute parintii pentru a primi, la randul lui, sprijinul, atentia si recunostinta lor.

Probabil ca acest lucru nu se intampla doar in raport cu parintii sau bunicii, sentimentul de vina iesind la iveala in situatii in care „ar fi trebuit sa faci mai mult“, ca si cum n-ai fi suficient prin ceea ce esti deja.

Renuntarea la fantasma de salvator este eliberatoare abia atunci iti dai seama cand si ce poti face pentru cineva, care este granita.

Personalitati dependente

Cei care isi dedica viata ingrijirii altor persoane sunt, la randul lor, dependenti. In aceste relatii simbiotice nesanatoase, intotdeauna sunt incalcate granitele personale (fizice, psihice, sociale), atat de o parte, cat si de cealalta.

Asta inseamna „sa-ti pui viata in cui“, sa te imbraci cu haina altcuiva, sa fii departe de tine, sa nu te iubesti.

Eu cred ca cea mai mare bucurie pe care i-o poti face unui parinte e sa vada ca devii ceea ce esti, ca dai sens vietii tale.

Responsabilitatea pentru propria viata presupune curajul sa te confrunti cu suferinte psihice si sa renunti la solutii rapide si comode.

Inseamna totodata sa fii perseverent in procesul tau de cunoastere si vindecare, sa integrezi istoria ta personala cu tot ceea ce inseamna asta, sa-ti permiti sa fii fericit.

Nevoile psihoemotionale la varsta a treia

De multe ori, persoanele care se pensioneaza traiesc un adevarat travaliu de valorificare a vietii.

Pentru unii, profesia a constituit o parte importanta a identitatii lor, iar pierderea acestui pol poate duce la depresii, la crearea unei lipse de sens, lucru ce vine „la pachet“ cu o atitudine hazardata, afectand si cuplul, familia, legaturile sociale.

Altii considera pensionarea o descatusare de la constrangerile muncii si performantei, intrand intr-o perioada de cautare a placerilor, investind atentie si interes in pasiuni, calatorii, in dezvoltarea contactelor sociale, in activitati de voluntariat, in cresterea nepotilor etc.

Cert este ca, la orice varsta ne-am afla, avem nevoie sa dam sens vietii pe care o traim, sa regasim intelepciunea, activitatea si armonia.

Autonomia

Cu totii avem nevoie de un contact strans si de autonomie, notiuni antagonice, dar, evident, devine autodistructiv sa te agati de altii, sa ii lasi sa-ti construiasca drumul tau in viata…

Intr-un fel vorbim despre legatura dintre o mama si nou-nascutul ei, si altfel ne raportam atunci cand, dupa ani, bebelusul a ajuns la varsta maturitatii.

Daca nevoia de simbioza a fost satisfacuta la varste mici (parintii contribuind treptat la dezvoltarea autonomiei copiilor lor), intre acestia se va crea o legatura sanatoasa, iar sentimentele de culpabilitate, indatorire sau sacrificiu personal fata de parinti nu se vor insinua niciodata.

Se naste sentimentul de responsabilitate fata de sine, ce coexista in armonie cu respectul si interesul fata de parinti.

cropped-semnatura2-e1407930455540.jpg

Articol scris in colaborare cu revista Psychologies – ed. februarie 2016

https://psychologies.ro/anchete-si-dosar/parinti-in-varsta-si-iubirea-dificila-2150724

Tag-uri:, , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: