Arhivele lunare: martie 2014

Cum gestionezi gelozia unui copil la venirea pe lume a unui frate/sora?


          Gelozia, ca trăire, se naște dintr-o amenințare reală sau imaginară și reprezintă un amalgam de simțăminte ce oscilează între teamă și mânie.

            În ceea ce privește gelozia copilului ce rezultă în urma apariției unui frate/soră, aceasta ia mai multe forme:

  • ca o formă de iubire – copilul se simte frustat din cauza unor temeri datorate posibilității de a pierde dragostea și atenția părinților în detrimentul noului născut;
  • ca o formă de posesie – el devine mânios din dorința de a fi iubit exclusiv de către părinți, fapt ce dezvoltă rivalitatea fraternă.

            În general, primul copil din familie simte cel mai puternic acest sentiment de gelozie. Primul născut este în centrul atenției, întreaga casă fiind la dispoziția lui. Odată cu venirea celui de-al doilea copil, acesta se află în fața unui examen extrem de dificil, lucru, uneori, neanticipat de către părinți, iar repercursiunile nu se lasă așteptate. Atitudinea va varia de la copil la copil, în funcție de gradul de dezvoltare pe care l-a atins până în momentul schimbării situației, de atitudinea părinților înainte și după nașterea secundului, de stilul de viață al copilului, de gradul acestuia de socializare etc.

            Din nevoia de a capta atenția părinților și a obține dragostea lor reacțiile copiilor, în urma trăirii sentimentului de gelozie, sunt diferite :

  • apariția unor comportamente regresive: suptul degetului, dorința de a suge din biberon/suzetă/sânul mamei, udarea patului noaptea;
  • o atitudine generală de neascultare;
  • dezvoltarea unor stereotipii: clipitul des, gesturi repetitive, bâlbâială etc;
  • din cauza incapacității de a-și exprima acest sentiment, copilul poate somatiza prin: dureri abdominale, crize febrile, erupții cutanate, răceli frecvente etc
  • dezvoltarea unor frici;
  • agresivitate manifestată față de alți copii sau față de noul-născut.baietel-si-fratele-nou-nascut

Trăirea sentimentului de gelozie este cât se poate de firesc în acest context, însă totul depinde de modalitatea de a face față geloziei, lucru ce poate avea repercursiuni atât negative, căt și pozitive asupra dezvoltării ulterioare a copilului.

O gestionare, din partea părinților, corectă și eficientă a geloziei, poate dezvolta copilului un sentiment înalt de comuniune socială, o integrare eficientă în grup, pe când ignorarea sau sancționarea copilului pentru trăirea acestui sentiment îi poate dezvolta o imagine de sine negativă (˝sunt un copil rău˝, ˝nu merit˝, ˝nu sunt destul de bun˝) care se reflectă în eficiența scăzută la școală, rivalitate excesivă față de colegi/prieteni, neîncredere în forțele proprii, reacție scăzută la frustrare, etc.

Sugestii pentru atenuarea geloziei

Înainte de nașterea noului copil:

  • anunță copilul de venirea, în familie, a fratelui mai mic; el are nevoie de timp pentru a se acomoda cu ideea că va împărți atenția și dragostea părinților lui;
  • vorbește-i despre schimbările care vor apărea în familie, despre atenția de care va avea nevoie bebelușul, implică-l în alegerea numelui sau alegerea jucăriilor și a hăinuțelor, fă-l să se simtă important în familie;
  • pune în valoare statutul de frate mai mare prin analogii cu personaje din povești/desene animate unde aceștia sunt priviți ca niște eroi de către frații mai mici;
  • vorbește-i despre faptul că oamenii se ajută unul pe celălalt; cei mari, fiind mai puternici și mai înțelepți, îi ajută pe cei mici, care nu se pot descurca singuri, iar mai târziu, aceștia vor avea parte de recompense (distracție împreună);

    După nașterea copilului:

    • încurajează-ți copilul că bebelușul aparține întregii familii, nu numai părinților;
    • dacă copiii vor împărți camera, crează-i copilului mai mare un spațiul doar al lui;
    • discută despre activitățile în care se poate implica în creșterea bebelușului, însă nu împovarați copilul cu activități disproporționate vârstei lui;
    • lasă-l să atingă copilul, să stea lângă el astfel încât să nu simtă că este ținut departe;
    • nu face comparație între ei și încearcă să pui în valoare ce are fiecare mai bun;
    • acordă, pe cât posibil, atenție și timp în mod egal; desfășoară activități plăcute cu cel mare, în timp ce bebelușul doarme/altcineva are grijă de el;
    • provoacă-l să vorbească deschis despre ceea ce simte, făcând asocieri cu întâmplări din desene animate/povești, ascultă-l și evită critica ori sancționarea copilului pentru ceea ce simte/gândește/exprimă;
    • încurajează-i să împartă jucăriile, restituindu-le după utilizare, astfel încât să învețe ce înseamnă colaborarea și respectul față de ceilalți;
    • fii ferm/ă în impunerea și respectarea regulilor din cadrul familiei, însă nu te angaja în rolul de judecător atunci când există dispute între frați, ci învață-i să negocieze;
    • este de preferat ca venirea pe lume a bebelușului să nu coincidă cu ˝ieșirea˝, celui mai mare, din casă (grădiniță, școală, vacanțe prelungite la bunici), însă dacă acest lucru nu poate fi amânat, fii foarte atent/ă la reacțiile copilului (poate simți că este exclus/înlocuit).

       

    Această perioadă este destul de solicitantă pentru părinți, atât din punct de vedere al efortului fizic, cât și al amalgamului de emoții și sentimente pe care le experimentează, de aceea este recomandabilă o organizare eficientă a activităților, cât și un ajutor din exterior. Înarmarea cu răbdare și răspunderea cu dragoste și înțelegere, în fața nevoilor copilului care testează dragostea părinților, este modalitatea cea mai eficientă pentru a face față, cu succes, noii vieți în familie.

    articol publicat, partial, in revista online „Psychologies” : http://www.psychologies.ro/anchete-si-dosar/cum-gestionezi-gelozia-unui-copil-la-venirea-pe-lume-a-unui-frate-sau-a-unei-surori-2140039

    semnatura

Reclame

Cum sa iti (re)construiesti relatia de cuplu dupa infidelitate


Un interviu acordat revistei PSYCHOLOGIES, editia IANUARIE 2014

 

barbat-si-doua-femei

Psychologies: In ce fel se schimba regulile jocului intr-o relatie in care unul dintre parteneri a fost infidel?

Andreea Petrea: Infidelitatea este un termen care poate lua multe valente, de aceea cred ca cei mai indreptatiti sa defineasca acest concept sunt chiar cei doi parteneri. Pentru unii, infidelitatea se rezuma la intimitatea fizica, pentru altii, la intimitatea psihologica (emotionala, intelectuala si spirituala) ori doar la intentia partenerului – in lipsa oricarui contact.

Prin urmare, fiecare, in suflet si in constiinta, este important sa-si descopere limitele si sa i le destainuie partenerului si, astfel, sa clarifice si sa negocieze viziunea asupra infidelitatii in relatia de cuplu. Infidelitatea poate fi o consecinta a unei relatii de cuplu nefericite, cand se instaleaza un decalaj intre asteptari si ceea ce ofera celalalt, ambii parteneri suferind, iar cel cu toleranta mai scazuta la aceasta suferinta actioneaza.

Aparitia infidelitatii zdruncina reperele si credintele fiecaruia si are intotdeauna consecinte puternice, atat negative, cat si pozitive, asupra propriei individualitati si asupra relatiei.

Ce poate face cel inselat astfel incat sa nu cada prada unei nesigurante, gelozii si suspiciuni continue?

A.P.: Dupa un anumit timp de la experienta infidelitatii, este important sa se ia o decizie. Spun „dupa o vreme“, pentru ca furia nu este un sfatuitor bun. Situatia trebuie evaluata din perspectiva personala si apoi hotararea comunicata partenerului. Daca cel inselat decide sa ramana in relatia de cuplu, este important sa inteleaga faptul ca iertarea il poate elibera de ranchiuna si suferinta.

A ierta cu adevarat, din adancul sufletului, nu inseamna a intelege si scuza partenerul si nici a accepta faptul ca ai fost supus unei fatalitati, ci a trai un travaliu in dublu sens: o data, cu sine si o data, cu partenerul.

In raport cu sine, cel inselat va trebui sa-si recunoasca suferinta si sa se ocupe de ea, apoi sa-si recunoasca partea de responsabilitate fata de acest eveniment. A fugi de suferinta este de fapt o himera. Mai devreme sau mai tarziu, depinde de resursele fiecaruia, durerea se multiplica si ia forma unor boli psihosomatice, iar mintea este supusa numeroaselor suferinte.

Este important sa alinam copilul ranit si sa fim toleranti fata de adultul imperfect, ambele – entitati din interiorul nostru. Dand sens acestei crize, infidelitatea poate fi o sansa pentru evolutie, crestere, maturizare. In ceea ce priveste relatia cu partenerul, lucrurile vor trebui clarificate si stabilite noi granite si angajamente. Fiind deschisi si comunicativi, ranile se pot vindeca.

Ce are de facut persoana care a inselat astfel incat sa contribuie la reconstruirea relatiei?

A.P.: In primul rand, este recomandat ca persoana infidela sa isi puna cateva intrebari: „Care sunt insatisfactiile mele?“, „ce nevoi am eu?“, „am marturisit clar partenerului aceste dorinte si nevoi?“, „in ce masura imi asum responsabilitatea pentru satisfacerea nevoilor mele?“.

Toate acestea vor clarifica situatia, iar persoana respectiva se va cunoaste mai bine pe sine. De asemenea, calitatea comunicarii intre parteneri este substantiala. Cei doi sa asculte in mod real si sa auda ce spune celalalt – trairile, gandurile, propunerile sale, sa vorbeasca despre sine si sa evite tonul acuzator care va bloca comunicarea.

Putem vorbi de reactii diferite la barbati si femei atunci cand au fost inselati?

A.P.: Eu cred ca reactia in fata infidelitatii tine, in primul rand, de personalitatea individului, de experienta lui de viata, de fricile si resursele sale. Cu cat exista rani mai vechi si nevindecate, inca din perioada copilariei, cu atat durerea in fata infidelitatii este mai mare.

De la negare, suferinta reprimata, acuze, blamari, violenta fizica, razbunari, pa­na la crime pasionale, putem vorbi despre reactii dezvoltate in urma infidelitatii, atat in randul barbatilor, cat si al femeilor.

Unde tragem linia compromisurilor, astfel incat infidelitatea sa nu devina moneda de schimb, o modalitate de manipulare folosita de cel inselat?

A.P.: A ramane intr-o relatie, dupa experienta infidelitatii, doar stergand cu buretele ceea ce s-a intamplat, este un compromis care va mentine rana deschisa, lucru ce va afecta pe viitor nu numai starea psihica personala, ci si relatia de cuplu.

Iubirea nu presupune sacrificiu de sine, renuntarea la nevoile personale in detrimentul satisfacerii nevoilor celuilalt. „A te sacrifica“ din dragoste este o expresie inteleasa gresit. Cine iubeste cu adevarat, ofera cu placere si alege sa faca asta pentru ca obtine anumite satisfactii.

Deci, a negocia cu partenerul acolo unde lucrurile nu merg tocmai bine, dar pastrandu-ti autenticitatea si tinand cont de nevoile si responsabilitatile tale in cadrul relatiei, este calea cea mai buna pentru a te feri de compromisurile periculoase.

Cum sa eviti teama ca poate si celalalt, la randul sau, te va insela, poate din razbunare?

A.P.: O etapa importanta dupa experienta infidelitatii este recladirea increderii. Desigur, acest lucru nu se face cu usurinta, necesitand multa rabdare si atentie. Fidelitatea nu poate fi ceruta din exterior, ci doar castigata. Respectandu-ti partenerul, intaresti fidelitatea, oferindu-i incredere, vei primi incredere.

Fidelitatea autentica este inspirata de iubire si depaseste ego-ul. Paradoxal, ea presupune experimentarea libertatii, caci a fi infidel celuilalt trimite la infidelitatea fata de sine, iar aceasta presupune trairea in dependenta, deci in supunere.

O astfel de experienta poate maturiza personalitatea si poate inchega puternic relatia, daca partenerii stiu sa comunice si dau dovada de tandrete si dorinta. Deci, pastrarea increderii in legatura ce s-a creat intre cei doi si resemnificarea evenimentului pot atenua aceasta teama.

Ce fel de traume ascunse poate declansa infidelitatea?

A.P.: Suferinta actuala din iubire se leaga, in mod inconstient, de suferintele din trecut, cele din urma accentuand-o pe prima. Privind in profunzime, ne putem da seama ca aceasta suferinta contine, in esenta, experiente traite de copilul din noi, precum: sentimentul de abandon (se creeaza in lipsa mamei, in momentele in care copilul avea nevoie de ea), care e in stransa legatura cu lipsa increderii in sine; sentimentul de devalorizare (provine din lipsa de iubire, relativa sau reala, sau de apreciere din partea parintilor), infidelitatea fiind privita ca un act ce pune in discutie valoarea personala, si se afla in stransa legatura cu o rana narcisica; sentimentul de deposedare (originar in complexul oedipian) care ne creeaza impresia ca un rival ne va lua obiectul afectiunii, excluzandu-ne din iubire. Toate acestea creeaza frici care, mai departe, se concretizeaza in comportamente violente, panica etc.

Ce au de facut cei doi, astfel incat, dupa infidelitate, sa-si recladeasca impreuna echilibrul si armonia in relatie?

A.P.: In primul rand, travaliul personal, pe care fiecare dintre ei va trebui sa-l realizeze. Invatand sa se iubeasca pe sine cu adevarat, infidelul nu va mai avea nevoie de consolare sau seductie din mai multe parti pentru a-si reconfirma stima de sine, iar cel inselat nu va ramane in relatie doar din pricina unor temeri si nu va dori sa se razbune.

Pe langa comunicarea eficienta si deschisa, fiecare va trebui sa raspunda nevoilor cuplului: nevoia de siguranta, care permite armonia, concentrarea energiilor si nevoia de imprevizibil, care intretin interesul si vigilenta proprie.

 

articol publicat http://www.psychologies.ro/anchete-si-dosar/cum-sa-iti-reconstruiesti-relatia-dupa-infidelitate-2139677

semnatura