Arhivele lunare: iunie 2013

Testul celor trei site ale lui Socrate


În Grecia antică, Socrate era vestit pentru prețuirea arătată față de cunoaștere și înțelepciune. Într-o zi, o cunoștință l-a oprit pe stradă și i-a spus: ” Știi ce tocmai am auzit despre prietenul tău?”

„Așteaptă puțin”, i-a spus Socrate. „Înainte să îmi vorbești despre prietenul meu, aș vrea să îți iei un scurt răgaz și să te gândești ce ai de gând să îmi zici. Este vorba despre ceea ce eu numesc testul celor trei site, prin care putem cerne cuvintele înainte de a fi rostite.
…  Cea dintâi sită este adevărul. Ești absolut sigur că ceea ce vrei să-mi spui este adevărat?”
„Păi, nu”, a răspuns omul, „este ceva despre care am auzit astăzi și…”

„Aha”, a exclamat Socrate, „deci, de fapt, nu știi dacă este adevărat sau nu. Să trecem acum la cea de-a doua sită, sita bunătății. Ceea ce ai să-mi mărturisești despre prietenul meu este un lucru bun?”
„Nu, din contră…”

„Așa „, a continuat Socrate, „vrei să îmi spui ceva rău despre prietenul meu dar nu știi sigur dacă este adevărat. Cu toate acestea, a mai rămas o sită. Dacă treci măcar de asta, voi asculta ce ai de zis. Ea se numește sita folosinței. Ceea ce dorești să îmi spui despre prietenul meu îmi este de folos?”

Versuri catre tata…


 

Mi-a placut atat de mult aceasta poezie a copilului catre parintele sau care, preocupat fiind de aducerea bunastarii, a uitat un lucru esential in tot acest demers… iubirea si atentia, pentru copil, sunt cele mai valoroase comori…

E-aproape miezul nopţii acum
Şi dintre jucării şi gânduri,
Îţi scriu, că nu ştiu ca să-ţi spun
Tăticule, câteva rânduri

Pe perna mea, ca şi-altă dată 
E cartea plină cu povesti 
Şi-n loc s-adorm cu ele, tată, 
Te-aştept să vii să le citeşti

Că mă iubeşti din suflet ştiu,
Şi ştiu că te gândeşti la mine,
Şi tragi din greu până târziu
Să nu am nicio lipsă mâine.

Dar bona mea din Filipine 
Nu poate fi “părinţii” mei 
Nu ştie tată, ca şi tine 
Să-mi spună cum miroase-un tei

Să mă ia-n braţe, să m-alinte,
Să-mi cumpere o îngheţată,
N-ai fost aici ca un părinte,
Când am spus prima oară “tată”

Când nu vei mai fi lângă mine 
Am să vărs lacrimi, fiindcă ştii, 
Că nu am amintiri cu tine, 
Ci doar un sac de jucării

Ca oricărui copil, desigur,
Ştii că îmi place ciocolata,
Dar decât să gust dulciuri singur
Mai bine pâine..dar cu TATA. (anonim)

copil singur

Arta rabdarii… sau procesul libertatii


time

Un băieţel a găsit coconul unui fluture. L-a luat cu el şi zilnic îl privea, poate, poate va surprinde momentul în care fluturaşul va ieşi la lumina zilei.

Şi iată că ziua mult aşteptată şi-a făcut apariţia. A stat băiatul nostru ore în şir pentru a privi cum fluturele încerca să iasă printr-o gaură extrem de mică.

După o vreme însă, fluturele nu a mai progresat deloc. Se pare că a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a ieşi, dar nu a fost de ajuns. Băiatului i s-a făcut milă şi s-a decis să îi vină în ajutor. A luat o foarfecă şi a tăiat partea care a mai rămas din cocon. Astfel fluturele a reuşit să iasă cu uşurinţă.

Dar corpul lui era umflat, iar aripile îi erau mici şi scorojite. Băiatul a continuat să privească nou născutul fluturaş aşteptând ca în orice moment să îşi ia zborul. Din păcate acest lucru nu s-a mai întâmplat. Fluturele a fost nevoit să îşi petreacă restul zilelor târându-se de ici colo, cu un corp umflat şi aripi scorojite. Niciodată nu a fost în stare să zboare.

Băiatul, în bunătatea şi mila lui, nu a înţeles că acel chin de a trece prin găurică mică a coconului îi era vital fluturelui. Era modalitatea prin care fluidul din corp era forţat să ajungă în aripi pentru ca acestea să fie pregătite pentru zbor imediat ce va reuşi să se elibereze din cocon.